Dumitrescu a demisionat de la Akratitos

03 10. 2005, 09:33
Antrenorul Ilie Dumitrescu a demisionat, duminica, de la conducerea tehnica a formației Akratitos Atena, la finalul partidei de pe teren propriu, cu Ionikos Nikea, încheiata cu scorul de 0-0, din etapa a V-a a campionatului Greciei. "Acesta este ultimul meu meci la Akratitos. Am

Antrenorul Ilie Dumitrescu a demisionat, duminica, de la conducerea tehnica a formației Akratitos Atena, la finalul partidei de pe teren propriu, cu Ionikos Nikea, încheiata cu scorul de 0-0, din etapa a V-a a campionatului Greciei.

„Acesta este ultimul meu meci la Akratitos. Am avut o discuție cu președintele la vestiare… Este vorba de încredere și de colaborarea cu cei din conducere”, și-a motivat Dumitrescu decizia.

Ilie Dumitrescu a preluat conducerea tehnica a formației Akratitos în luna iunie, semnând un contract pe un an cu gruparea elena. Sub comanda sa au evoluat la Akratitos și doi români, portarul Bogdan Stelea și mijlocașul Lucian Marinescu, ambii integraliști în partida de duminica.

În campionatul Greciei a evoluat, duminica, și formația Larissa, care, cu românul Dennis Șerban titular, a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul susținut, în deplasare, în compania formației PAOK Salonic.

Mediafax