În duminica a șasea din postul Paștelui, cunoscută în popor și ca Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătorește intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim.
Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paște, așa-numita Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post.
De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Ortodocșii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează, din Săptămâna Mare, sunt unele ale tristeții.
Creștinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfințită icoanele, ușile și ferestrele gospodăriilor lor și păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfințite se păstrează peste an, fiind folosite cu credință la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obișnuiesc și să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar și renașterea vegetației, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
Duminica Floriilor este și prilej de a-i sărbători pe cei care poartă nume de flori, cum ar fi Florin, Viorel, Viorica, Brândușa, Lăcrămioara ori Margareta.
În acest an, Floriile, ca și Paștele, sunt sărbătorite în aceeași zi de ortodocși și de catolici.
Citește mai multe despre Duminica Floriilor, pe Mediafax.