Dulce Maria revine în România cu serialul “Inima te minte” (“Corazon que miente”)
Noul serial marca Televisa difuzat pe Happy Channel spune povestea Marielei Salvatierra (Thelma Madrigal), o tânără frumoasă care rămâne singură pe lume. Mai întâi îşi pierde părinţii, după care şi bunicul, într-un incendiu provocat de Demian Ferrer (Alejandro Tommasi), un om de afaceri influent care vrea să pună mâna pe pământurile familiei Salvatierra. După 15 ani, Mariela se întoarce în locul copilăriei şi se îndrăgosteşte tocmai de fratele lui Demian.
Dulce Maria, membra trupei RBD şi actriţa din serialul fenomen Rebelde, revine în România “Inima te minte” (“Corazon que miente”), producţie ce marchează primul rol negativ din cariera sa artistică, Renata.
Muzica de pe coloana sonoră este interpretată atât de Dulce María, cât şi de spaniolul David Bisbal, amândoi fiind artişti a căror notorietate a făcut înconjurul lumii. Melodia de pe genericul de început, „Corazón que miente”, este semnată de Bisbal, iar cea de pe genericul de final, ”Dejarte de amar”, este cântată de frumoasa Dulce María.
Timpul ne surprinde întotdeauna, ne învaţă lucruri noi, sau ne schimbă aşa cum nu ne-am imaginat vreodată. Pentru că, până la urmă, aceasta este cea mai mare virtute a timpului. Ce are inima de zis în faţa timpului? Uneori nu există un duşman mai mare decât inima ta. Ce faci când “inima te minte”? Telespectatorii vor afla urmărind de luni până vineri, de la 17:00, serialul “Inima te minte” (“Corazon que miente”), doar pe Happy Channel.
Sinopsis
Povestea începe în “Puebla de los Ángeles”, când Mariela şi Alonso se împrietenesc încă din copilărie. Alonso şi fratele său sunt fiii lui Demian Ferrer, un om de afaceri influent, care deţine cele mai prestigioase companii din oraş: „Quadrum” şi “El Campanario”. Demian îl preferă pe fiul cel mare, Alonso, în defavoarea mezinului Santiago. Este căsătorit cu Lucia Castellanos, fiica primului owner al firmei de construcţii. Când tatăl ei a murit, Demian a fost cel care s-a ocupat de firmă, transformând-o într-una cu prestigiu.
La reşedinţa familiei Ferrer locuieşte şi Sara, mama Luciei şi acţionară a firmei de construcţii, la fel ca şi verişioara ei, Rafaela, care sub masca de bun părinte ascunde, de fapt, o fire rece şi ambiţioasă, având o relaţie clandestină cu Demian. Aceasta vrea, de fapt, să îi ia locul Luciei şi să devină doamna Ferrer.
De cealaltă parte, Mariela locuieşte cu bunicul ei, Manuel Salvatierra, medic într-o clinică de cartier. Bătrânul este proprietarul unor terenuri care se află în vecinătatea centrului comercial al familei Ferrer, pe care, de altfel, a pus ochii Demian şi unde doreşte să construiască un hotel.
Manuel refuză să le vândă magnatului, întrucât doreşte ca nepoata sa, Mariela, să le moştenească. De aici urmează conflictul, omul de afaceri recurgând la cele mai josnice metode de a intra în posesia bunurilor imobile, schimbând pentru totdeauna destinul tuturor personajelor.
O poveste captivantă în care cele mai ascunse secrete vor ieşi la iveală, iar iubirea dintre Mariela şi Alonso va trebui să reziste în mijlocul turbulenţelor, ambiţiilor şi dorinţelor.
Distribuţie
Thelma Madrigal Mariela
Pablo Lyle Alonso
Diego Olivera Leonardo
Alexis Ayala Padre Daniel
Alejandro Tommasi Demián
Helena Rojo Sara
María Sorté Carmen
Eric del Castillo Manuel
Dulce María Renata