Ducu Ion, fostul soţ al Dianei Dumitrescu, va deveni tată!
Cei doi au dezvăluit, pentru revista „Viva!” că vor avea un copil.
„În iulie se împlineşte un an de când suntem împreună. Am 13 săptămâni. Au fost perioade în care am avut greţuri, perioade în care m-am simţit bine, ca orice femeie însărcinată, cred”, a declarat Ioana Blaj.
„Tatăl se simte foarte fericit, doar că preia de la mama cea însărcinată toată emoţia şi devine tatăl cel însărcinat. Nu ai cum să nu te gândeşti la ce urmează, ce-i de făcut, pe toate planurile”, a mărturisit Ducu Ion.