Drama unei artiste de la noi: „Câtă foame am răbdat. Eram atât de săracă”
Feli Donose recunoaşte că nu a avut o viaţă uşoară. A renunţat la şcoală şi şi-a luat viaţa în mâini. Dar nu i-a fost deloc uşor. Au fost perioade când abia avea ce mânca.
„Am renunţat la şcoală, la jumătatea clasei a noua. Eu asta am simţit să fac. Sunt de vreo şapte ani în clasa a XI-a. M-am trezit la 15 ani în toiul nopţii şi m-am gândit ce fac cu viaţă mea. Am găsit un anunţ. Dumnezeu le aşază pe toate. Eu găsesc un ziar local unde se caută în Cluj pe cineva care să cânte muzică străină. Am lucrat şi într-o fabrică de piele. Am ajuns în Cluj. Domnul respectiv caută fete nu pentru a cânta. Am rămas totuşi în Cluj.
Aveam un salariu de 6 milioane jumătate. Am găsit chirie într-un apartament cu 3 camere, stăteam cu străini. Pe mama am minţit-o, până s-a trezit cu diriga acasă. Mama mi-a zis: „Dacă nu ţi-a plăcut şcoala, să pui mână să lucrezi, să vezi ce înseamnă să lucrezi ore în şir şi să se ducă banii repede”. Eu lucrăm deja că barman ospătar.
Nu m-am descurcat în primul an ce-i drept. Ziua lucram, noaptea eram la studio. Au început şi problemele de sănătate, problemele cu tiroida. Câtă foame am răbdat. Eu în Cluj eram atât de săracă. Mă gândeam de banii ăştia să-mi iau un bilet dus la muncă sau o supă la plic. Mâncam cartofi, orez. Şi acum mi se întâmplă să n-am bani”, a povestit Feli Donose pentru Kanal D.