Cel de-al 6-lea sezon din „Războiul Transportatorilor” va fi difuzat începând cu 28 aprilie şi aventurile inedite din „Pe urmele antichităţilor” începând cu 27 aprilie.
În acest nou sezon al serialului „Războiul Transportatorilor”, care va fi difuzat în fiecare joi, de pe 28 aprilie, la orele 22:00, transportatorii competitivi se vor confrunta cu provocări noi, supra-dimensionate, problematice şi ciudate. Aceştia sunt dispuşi să facă orice, pentru a transporta articolele de care cărăuşii tradiţionali se feresc. În fiecare zi, sute de transporturi sunt licitate şi cel care oferă cel mai puţin, câştigă. Abia în acel moment începe provocarea, când el trebuie să găsească soluţii pentru a-şi duce la bun sfârşit obligaţia. Fie că sunt începători sau experimentaţi, niciun transport nu e prea mare pentru aceşti profesionişti. În acest nou sezon, Marc, Jarrett, Jennifer, Roy şi iubita lui pisică Muffy se întorc, alături de noii protagonişti Chris şi Robbie. Chris este printre cei mai deosebiţi transportatori, iar avantajul lui este dat de camionul alimentat cu ulei alimentar printr-un sistem inventat chiar de el. Cât timp Chris e pe drum, iubita şi asociata lui Robbie îi găseşte încărcături şi îi planifică trasee în timp ce se ocupă de fiul lor, Carter.
De asemenea, episoade noi din sezonul al 6-lea din „Pe urmele antichităţilor” vor fi difuzate în fiecare luni, începând cu 27 aprilie, la orele 22:00. Serialul îi prezintă pe Mike Wolfe şi Frank Fritz, cei doi anticari profesionişti care călătoresc în lung şi în lat în cautarea unor comori ascunse. Nimic nu îi poate opri pe aceşti detectivi ai antichităţilor, experţi anticari şi, în acelaşi timp, istorici, care sunt pregătiţi să facă orice pentru a descoperi comori ascunse. Pe drum, ei întâlnesc oameni ale căror poveşti oferă o perspectivă nouă asupra vieţii şi istoriei, în locuri precum Londra sau o sală de licitaţii din Arkansas.