Două noi brăţări ale relaţiei au căzut la ”Insula Iubirii”: ”Am văzut cu ce fel de femeie am stat”
Veştile de la Minitel i-au răvăşit pe cei patru băieţi de pe ”Insula Iubirii”, lucru observat de fetele din jurul lor. ”Bogdan cred că este cel mai dărâmat dintre toţi, el a venit pentru distracţie, nu ca să îşi testeze relaţia şi nu cred că se aştepta ca ea să se îndrăgostească pe partea cealaltă. El ştie, dar nu vrea să recunoască în faţa lumii acest lucru, nu cred că vrea să le dea satisfacţie celorlalţi. Când vine vorba de ea, Bogdan nu permite altora să spună ceva de rău, chiar dacă uneori ştie că unele lucruri sunt adevărate”, a remarcat Nico.
La testimoniale însă, Bogdan a făcut o mărturisire ce aruncă şi mai mult mister asupra relaţiei lor. Acesta a susţinut că cele 24 de ore petrecute împreună la sosirea în Thailanda au fost ”superbe”. ”Următoarea dorinţă a noastră e un copil. Ne-am oprit din cauza mea, pentru că eu sunt de modă veche şi ţin cont de gura lumii. Dacă am face un copil, s-ar spune apoi că am luat din motivul acesta. La sosirea noastră am avut parte şi de un moment intim, aşa că la întoarcea acasă am putea avea parte de o surpriză. Atunci a simţit ea, poate s-a gândit că mă va pierde. Dacă ea mi-a spus asta atunci, acela e un lucru de uitat?!”, a povestit Bogdan, care nu a reuşit deloc să se relaxeze apoi la date-ul alături de Dana. De partea cealaltă, Hanne şi Andi au avut parte de o zi minunată la plimbare şi la un poligon de tir cu arma. Seara, Hannelore a continuat să fie atât de veselă şi să glumească împreună cu Andi, inclusiv atunci când în timpul unei alarme au văzut imaginile cu Răzvan şi Dana, încât a deranjat-o şi pe Cati.
”Nici măcar nu mai vreau să îl văd la final, ce să îmi mai spună? Nici nu ştie el cât am câştigat aici”, a spus Cati. A doua zi, aceasta a aflat că la plecare, Alin a lăsat un cadou pentru ea – un salt cu paraşuta, dar vrea să plece împreună cu George, aşa că au mai mult timp împreună. După o zi de distracţie, aceştia dorm împreună îmbrăţişaţi, iar Cati se lasă mângâiată, alintată şi sărutată, chiar şi spre surprinderea ispitei. ”Am crezut că nimeni nu o s-o ispitească pe Cati!”, a spus George.
Seara, în timp ce Hannelore şi Cati au rămas la Bonfire, Mari s-a bucurat de o plimbare romantică alături de ispita de care s-a îndrăgostit, chiar dacă ştie că viitorul lor este incert. ”Mi-ar plăcea să continue, un bărbat frumos, sunt atrasă de el”, a spus aceasta, care în cele din urmă şi-a urmat instinctul şi şi-a petrecut noaptea alături de el în casa băieţilor, însă fără să îl lase să se apropie prea mult de ea: ”Dacă îţi pasă de mine, te gândeşti cum o să arăt eu apoi la televizor”, a spus aceasta.
Mirela a prins şi ea momentul în care să poată petrece timp singură alături de Mircea, astfel că discuţia lor a devenit serioasă, în condiţiile în care aceasta face paşi înapoi în relaţia deja construită de ei.
”Nu ştiu ce altă confirmare are nevoie din partea mea ca să se deschidă”, a mărturisit Mircea. Ceea ce Mircea nu cunoaşte, este că planul ei de acasă pare mai degrabă să fi fost să îi ofere motive de gelozie partenerului săi, pentru a-l face pe Ionuţ Gojman să lupte pentru ea. Iar dacă Nicoleta a fost o ameninţare reală din prima zi, în momentul în care Mirela a simţit că apropierea dintre cei doi este prea mare, a ales un să facă un gest pentru a încerca să oprească lucrurile: a anunţat că, pentru ea, testul s-a încheiat, pentru că astfel Nicoleta nu ar mai avea niciun motiv să continue să îl ispitească pe Gojman. Astfel, o ipoteză în cazul Mirelei ar putea fi aceea că motivul răzbunării a fost invocat doar pentru a-şi păstra brăţara de cuplu, continuând însă să se eschiveze din îmbrăţişările lui Mircea. Dacă la finalul testului Mirela va alege să se împace cu Ionuţ, acesta ar putea fi un semn că aceasta e mimat sinceritatatea absolută şi că luptă cu arme neconvenţionate pentru bărbatul la care nu este dispusă să renunţe încă.
Pentru cei patru băieţi, seara s-a încheiat la Bonfire, iar vestea a părut mai degrabă să îl încânte pe Ionuţ, în timp ce Bogdan devenea tot mai neliniştit. Ceea ce Răzvan nu ştia era că ceremonia focului o implică pe Cati, dar şi pe el, care trebuie să răspundă pentru toate acţiunile şi declaraţiile lui făcute cu scopul de a-şi crea imaginea unui bărbat suprem. Întrebat din nou dacă este adevărat că a bătut-o pe Cati în reperate rânduri, acesta a început să dea înapoi şi să recunoască pe rând minciunile spuse în interviuri, dar şi insultele aduse la adresa echipei ”Insula Iubirii” în timp ce credea că nu este filmat. După ce s-a plâns că Insula l-a dat peste cap cu prea multe petreceri şi un drum foarte lung şi obositor, Răzvan a negat faptul că ar fi minţit la casting doar ca să fie acceptat în emisiune. ”Nu e adevărat, ea mă ştia că i-am făcut mult rău şi am vrut să îi arăt că aici sunt altfel”, a spus acesta. În faţa imaginilor în care Cati şi George se sărută, Răzvan a spus că a pentru el testul a luat sfârşit. ”Am văzut cu ce fel de femeie am stat doi ani. A picat în ispită cu copil cu tot, vai de capul ei”, a spus acesta încercând să pară jignit.
Ionuţ, cel care şi-a dorit să ajungă la Bonfire, a anunţat că este pregătit să renunţe la brăţară. ”Să îi conving că brăţara e simbolul… Aşa mă şi bronzez frumos”, a spus acesta, îndemnându-l apoi pe Răzvan să facă la fel. ”Ai zis că dacă vezi ceva aici, o arunci în foc”, a spus Gojman, însă Răzvan a refuzat. ”Vreau s-o arunc de faţă cu ea, la final, să vadă că relaţia noastră s-a încheiat”, a spus acesta iniţial, doar pentru ca până la urmă să ajungă la concluzia că vrea să renunţe la ea. ”Oricum, după ce am văzut, nu o voi ierta, eu o s-o respect până la capăt, pentru că am venit cu ea aici”, a mai spus Răzvan care apoi imediat a fost cuprins de îndoială. ”Aş vrea să mai văd odată dacă s-au sărutat acolo”, a mai spus acesta, reuşind să stârnească râsetele celorlalţi.
Cum vor evolua lucrurile pe ”Insula Iubirii”, telespectatorii pot afla duminica viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediţie a celui de-al patrulea sezon.