Două cadavre, găsite în vila lui Gianni Versace, cu o zi înainte de comemorarea morții designerului
Poliția americană a deschis o anchetă după ce două cadavre au fost găsite în camera unui hotel din sudul Floridei care a fost cândva conacul creatorului de modă Gianni Versace.
Angajații hotelului au fost cei care i-au descoperit pe cei doi bărbați morți într-o cameră de la etajul conacului Casa Casuarina, potrivit poliției. Nu se știe deocamdată care a fost cauza decesului, dar poliția suspectează o sinucidere dublă.
Joi s-au împlinit 24 de ani de la asasinarea lui Gianni Versace în fața vilei sale din South Beach. În dimineața zilei de 15 iulie 1997, Versace se întorcea acasă de la News Cafe, o cafenea situată la doar câteva străzi distanță de vila sa. În timp ce Versace urca treptele spre casa sa, criminalul în serie Andrew Cunanan l-a împușcat în cap. Cunanan, suspectat de uciderea altor patru bărbați, s-a sinucis pe o barcă, la opt zile după asasinarea lui Versace. La înmormântarea lui Gianni Versace, care a avut loc în Milano, Italia, la o săptămână după moartea sa, printre personalitățile care au participat s-au numărat Elton John, Georgio Armani și prințesa Diana, care, la rândul ei, murea într-un accident de mașină, o lună mai târziu.
Vila Casa Casuarina a fost construită în 1930, iar Versace a cumpărat-o în 1992. După moartea sa, a fost vândută și transformată în hotel.
CITEȘTE ȘI: Donatella Versace, un chip distrus de prea mult Botox. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului
Versace, un stil cu personalitate
Foto: Profimedia Images