Doroftei va deveni, luni, cetațean canadian
Potrivit sursei citate, Leonard Doroftei trebuie sa se prezinte, luni, pentru a depune juramîntul împreuna cu soția sa, Monica, și cei trei copii ai lor, Adrian (9 ani), Alexander (6 ani) și Vanessa (9 luni).
„Sînt foarte mîndru, pentru mine și pentru copiii mei. Doi dintre cei trei copii s-au nascut aici, deci trebuia sa devin cetațean canadian. Voi sarbatori împreuna cu familia dupa meci. Pentru moment, nu am voie sa beau bere, doar apa”, a declarat Doroftei, la finalul unui antrenament.
Referitor la meciul cu Gatti, programat pe 24 iulie, la Atlantic City, Doroftei a declarat ca și-a dorit întotdeauna sa boxeze cu pugilistul canadian.
„Cînd am venit în Canada, în 1998, și l-am vazut pe Gatti mi-am spus: «Oh, ce pugilist adevarat». Acum, visul meu de a-l întîlni va deveni realitate. Nu conteaza cine va cîștiga, va fi un meci adevarat pentru toți suporterii. Ei vor sa vada un box de stil vechi, cu sînge și mulți pumni, și asta vor primi”, a spus Doroftei.
Potrivit sursei citate, antrenorului lui Doroftei, Stephane Larouche, a declarat ca acesta este meciul pe care vor sa-l vada spectatorii.
„Nu este important titlul pus în joc, daca meciul este o atracție pentru televiziune. Gatti a obținut mai mulți bani din meciuri fara miza decît au cîștigat unii campioni. Nu ne gîndim deloc la centura, pentru ca daca Doroftei îl va învinge pe Gatti, toata lumea îl va cauta pe român”, a spus Larouche.
Leonard Doroftei se pregatește, în prezent, la Montreal, urmînd ca pe data de 18 iulie sa se îndrepte spre Atlantic City, pentru ultimele pregatiri.
Mediafax