Pugilistul român Leonard Doroftei a declarat, luni, ca, dupa meciul cu argentinianul Raul Balbi, pentru titlul mondial la categoria semiușoara, versiunea WBA, ce va avea loc, pe 31 mai, la Sala Polivalenta, își va lua o vacanța pentru o luna de zile, pe care o va petrece în România.
Doroftei a efectuat, luni, de la ora 19.00, la Sala Polivalenta, un antrenament la care a fost permis accesul spectatorilor. Ședința depregatire a fost urmarita de aproximativ o suta de spectatori.
Pugilistul român a precizat ca la meci va intra în ring pe melodia „România” a formației BUG Mafia, așa cum a facut și la partida de la San Antonio, de pe 5 ianuarie, cînd a cîștigat titlul mondial.
„Am venit sa cîștig. Ma simt bine pentru ca sînt acasa. Sunt impresionat de interesul din jurul meu. Mi-aș dori ca acest meci sa fie un impuls pentru tinerii boxeri români. Sînt un luptator. Daca , o voi face pe mîna mea”, a spus boxerul.
Doroftei a menționat ca este aproape de îndeplinirea baremului de greutate. Pugilistul s-a pregatit alaturi de antrenorul sau, Stefan Larouche, și de Adrian Diaconu, al doilea boxer român care va evolua în cadrul galei de pe 31 mai.
Adversarul lui Doroftei, argentinianul Raul Balbi, se pregatește la sala de box din cadrul Complexului Național Sportiv „Lia Manoliu”. Accesul presei la ședințele de pregatire ale lui Balbi este interzis.
Sursa:www.mediafax.ro