Doroftei se bate cu Balbi pe 1 iunie

Apropo.ro / 28.03.2002, 15:07
Doroftei se bate cu Balbi pe 1 iunie
Pugilistul român Leonard Doroftei va boxa pentru pastrarea titlului mondial al categoriei semiușoare, versiunea WBA, cu argentinianul Raul Balbi, pe data de 1 iunie, la București, a anunțat, joi, site-ul oficial al clubului canadian Interbox. Sursa citata precizeaza ca

Pugilistul român Leonard Doroftei va boxa pentru pastrarea titlului mondial al categoriei semiușoare, versiunea WBA, cu argentinianul Raul Balbi, pe data de 1 iunie, la București, a anunțat, joi, site-ul oficial al clubului canadian Interbox.

Sursa citata precizeaza ca înțelegerea dintre reprezentanții lui Balbi și cei ai lui Doroftei a fost perfectata și semnata joi dimineața. Astfel, Leonard Doroftei îi va acorda revanșa fostului campion mondial Raul Balbi, pe care l-a învins la puncte, pe data de 5 ianuarie, la San Antonio.

În plus, reprezentanții Interbox au anunțat ca în cadrul galei de la București este posibil sa boxeze și pugiliștii Adrian Diaconu și Jean-Francois Bergeron, dar o decizie definitiva nu a fost luata, înca, în acest caz.

Leonard Doroftei a cucerit titlul mondial la categoria semiușoara, versiunea WBA, pe data de 5 ianuarie, dupa ce l-a învins, la puncte, pe Raul Balbi, care era campionul mondial en-titre. La finalul meciului, doi dintre cei trei arbitri judecatori l-au vazut învingator pe Doroftei, în timp ce al treilea arbitru l-a declarat cîștigator pe pugilistul argentinian. Deciziile celor trei arbitri americani au fost urmatoarele: 114-113 pentru Doroftei, 115-112 pentru Doroftei si 115-112 pentru Balbi.

Comitetul Executiv al WBA a hotarît, în luna februarie, sa aprobe solicitarea reprezentanților lui Balbi de a-l obliga pe Doroftei sa-i acorde revanșa pugilistului argentinian. Deși inițial, WBA stabilise ca data limita 17 martie pentru ca cele doua parți sa se înțeleaga asupra detaliilor contractuale, reprezentanții lui Balbi au solicitat înca doua saptamîni de gîndire și au acceptat, în final, condițiile propuse de oficialii Interbox.

La începutul lunii martie, firma Argirom Internațional, care este deținuta de președintele Federației Române de Box (FRB), Iosif Armaș, a obținut, în urma unor negocieri desfașurate, la Montreal, cu reprezentanții clubului Interbox, dreptul de a organiza în România meciul pentru titlul mondial al lui Doroftei.

Iosif Armaș a declarat, joi, agenției MEDIAFAX ca Doroftei este favorit în întîlnirea cu Balbi. „Indiferent cu cine ar fi boxat, Doroftei era favorit, pentru ca este cel mai bine cotat boxer la categoria lui. Personal, mi-aș fi dorit sa boxeze cu panamezul Manuel Calist, pentru ca, probabil, ar fi fost un meci mai spectaculos, dar în contractul încheiat pentru primul meci cu Balbi a existat o clauza prin care Leonard se obliga sa-i acorde revanșa argentinianului”, a spus Armaș.

Sursa: www.mediafax.ro