Dorian Popa şi mama sa, salvaţi pentru a treia oară consecutiv de la eliminare

De: Cristiana Trifu / 27.02.2018, 11:52
Dorian Popa şi mama sa, salvaţi pentru a treia oară consecutiv de la eliminare
Concurenţii au parcurs deja o parte din maratonul ,,Asia Express”, joc ce a continuat aseară în a doua ţară din Drumul Dragonului, Laos, supranumită şi ţara spiritualităţii. Înainte de începerea probelor, vedetele au participat la o ceremonie de binecuvântare într-o şcoală de conduită budistă, menită să le ofere energie pozitivă şi să îi protejeze în probele de foc ce i-au aşteptat în continuare. Finalul ediţiei a fost spectaculos şi imprevizibil pentru fiecare concurent aflat în joc: Dorian Popa şi mama sa au fost propuşi spre eliminare, dar salvaţi pentru a treia oară consecutiv, deoarece dragonul din cutia misterioasă a fost şi de data aceasta verde.

Deşi au văzut pentru prima data soarele în zece zile, temperaturile fiind mult mai crescute în Laos, concurenţii s-au lovit de reticenţa localnicilor, care, după spusele lor, nu au părut la fel de dornici ca în Vietnam să le întindă o mână de ajutor:  ,,Nici nu se uită la tine. Se fac că nu te văd, nu se opresc şi nu par să se simtă vinovaţi”, afirma Liviu Vârciu. Pentru Dorian Popa şi mama sa, care au ajuns pe ultimul loc la punctul de control din Vietnam, ziua s-a dovedit a fi şi mai dificilă. Pentru că nu au fost eliminaţi, au primit o penalizare ce le-a interzis să vorbească pe parcursul jocului, iar comunicarea prin semne cu localnicii nu a fost deloc uşoară.

Prima misiune a zilei a fost un test al dexterităţii şi al rapidităţii, căci ajunşi la un alt templu, concurenţii au fost nevoiţi să aleagă una dintre îndatoririle călugărilor budişti şi să o îndeplinească în timpul specificat, diferit în funcţie de sarcină. Vica Blochina şi Daniela crudu au ales să mediteze, Dorian şi mama sa au spălat vase, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu au dat cu mătura, fraţii Moroşanu au tăiat lemne, Lora şi Ionuţ Ghenu au plantat flori, iar Raluk şi Ana Baniciu s-au ocupat de grădinile templelor. Ulterior, fiecare echipă a primit o rugăciune pe care a fost nevoită să o înveţe până la următorul punct de control. Dificultatea probei a stat în faptul că textul era scris după alfabetul lor propriu, iar concurenţii nu au văzut la prima vedere decât o înşiruire de linii, puncte şi ,,şerpişori”, după cum a afirmat Liviu Vârciu amuzat.

Doar primele trei echipe care au ajuns la punctul de control şi au recitat corect rugăciunea s-au calificat pentru proba de amuletă. Misiunea a pus în joc o miză importantă, 500 de Euro şi un dicţionar, atribuite doar primei echipe care îndeplinea o provocare a concentrării şi echilibrului. Dorian Popa şi mama sa, Lora şi Ionuţ Ghenu, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu au fost vedetele care s-au calificat în proba amuletei de luni seară. În timp ce unul dintre coechipieri a încercat să îşi păstreze balansul pe un stâlp, partenerul său a fost nevoit să găsească răspunsuri la întrebări ce îi puneau la încercare rapiditatea şi atenţia. La fiecare răspuns corect, coechipierul de pe stâlp avansa, iar la fiecare dezechilibrare echipa era nevoită să pornească de la zero. Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu au dat dovadă de mult tact şi concentrare şi au reuşit să termine primii, câştigând astfel proba amuletei.
Pentru că jocul devine din ce în ce mai dificil, următoarea provocare a fost un test al intuiţiei, pe care doar Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu l-au îndeplinit contracronometru. Fiecare concurent a fost legat la mâini de coechipierul său şi a avut la dispoziţie doar zece minute pentru a se dezlega, în caz contrar fiind nevoiţi să plece în cursă cu sfoara la mâini. Deşi Liviu şi

Andrei s-au dezlegat în mai puţin de două minute, vedetele rămase nu au reuşit să desluşească misterul şi au plecat spre următoarea misiune legaţi. Pentru Dorian şi mama sa, care erau penalizaţi să nu vorbească, aceasta a fost o altă provocare ce le-a demonstrat că testul  ,,Asia Express” implică depăşirea limitelor în fiecare moment: ,,Cu cele două pedepse mi-am dat seama că jocul este din ce în ce mai greu de dus…”, afirma acesta. Ajunşi la Copacul Vieţii, concurenţii au luat un cartonaş ce indica un lucru de care au fost nevoiţi să facă rost. Pentru că indiciul era scris în lao, ajutorul localnicilor s-a dovedit a fi, încă o data, extrem de preţios.

Finalul ediţiei a fost unul memorabil, căci Dorian şi Luminiţa Popa s-au salvat de la eliminare pentru a treia oară consecutiv, deşi au fost propuşi să iasă din joc de prima echipă ajunsă la punctul de control- Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu. ,,Tăticii” au câştigat departajat prima etapă din Laos, aşa că tot ei au stabilit cine va juca alături de un handicap în ediţia din seara aceasta, care va începe la ora 20:00 pe Antena 1. Ana Baniciu şi Raluka vor fi îngreunate în misiunea de azi de o localnică, ce nu cunoaşte limba engleză, iar dacă aceasta va reuşi să ţină pasul într-o competiţie dură, cei din faţa micilor ecrane vor vedea marţi seară, doar la ,,Asia Express”.

 

Tags: