Dorian Popa şi mama sa nu îşi mai vorbesc

26 02. 2018, 12:19

Echipa celor doi a trecut prin foarte multe provocări în prima etapă a concursului, atât fizice, cât şi psihice, dar determinarea şi comunicarea i-au ajutat să rămână în competiţie. Dorian nu pare că vrea să renunţe, de aceea a şi decis în etapele anterioare să care inclusiv rucsacul mamei sale, pentru a prinde un avantaj în faţa celorlalţi. Deşi parcurge zilnic kilometri întregi cu peste 25 de kilograme în spate şi nu are bani de mâncare, sau de cazare, declară că nicio pedeapsă nu i s-ar fi părut atât de dură ca cea pe care o va primi în ediţia de azi- aceea de a nu vorbi: ,,Jocul este din ce în ce mai greu de dus, dar îmi place să îmi depăşesc limitele. Iar pentru mine…a nu vorbi este o limită.”, declară acesta.

Cea mai dificilă penalizare de până acum va testa echipa într-o situaţie limită, căci aflaţi în Laos fără bani, acte, telefoane şi posibilitatea de a comunica cu localnicii, locul lor în competiţie pare compromis. Nici scrisul, sau însemnele pe foi nu i-ar putea ajuta mai mult, deoarece alfabetul asiaticilor foloseşte o caligrafie extrem de diferită de a noastră. Singura variantă posibilă este comunicarea prin semne, cu care vor pierde minute bune într-un joc contracronometru. Dacă încalcă regula, Dorian şi mama sa vor fi penalizaţi cu alte 3 minute, timp în care nu vor putea continua competiţia. Un alt impediment extrem de mare va fi reticenţa localnicilor din Laos, care după spusele concurenţilor nu sunt la fel de amabili ca cei din Vietnam:  ,,Nici nu se uită la tine. Se fac că nu te văd, nu se opresc şi nu par să se simtă vinovaţi.”, afirmă Liviu Vărciu. Şi fraţii Moroşanu par să fie de aceeaşi părere: ,,Ori că eşti mut, ori că vorbeşti, ei tot aşa se uită la tine.”

Cele şase echipe rămase în competiţie îşi caută resurse de energie pentru a ajunge cât mai aproape de marele premiu, în valoare de 30.000 de Euro, dar pentru o parte dintre aceştia jocul devine din ce în ce mai greu. Cine va rezista presiunii, dar şi cum se vor descurca Dorian Popa şi mama sa cu cea mai dură penalizare din acest concurs, telespectatorii Antena 1 pot vedea în seara aceasta de la ora 20:00, într-o nouă ediţie a reality show-ului ,,Asia Express”.