Dorian Boguţă: ”Nu e uşor să faci filme în România, dar este cel mai frumos lucru pentru mine”

– Cum a apărut ideea filmului ”Love Building”?

Foarte firesc, după mai mult de 15 scurt şi mediumetraje ale şcolii noastre de actorie de film, s-a simţit nevoia trecerii la următorul nivel. În momentul când Dragoş Bucur ne-a întrebat cum ar fi dacă ar fi un lungmetraj, reacţia mea şi a lui Papi a fost mai mult decât naturală în sensul că ”Daaa…”.

– Crezi că toate cuplurile trec prin momente de criză sau crezi în varianta ”fericiţi până la adânci bătrâneţi”?

Nu cred nici una nici alta pentru că toate cuplurile, la cât sunt de asemănătoare, sunt tot atât de diferite şi individuale. Şi dacă pentru un cuplu o problemă se poate transforma într-o criză, aceeaşi problemă, la alţii, poate fi o reevaluare a relaţiei. Eu cred că cel mai important e să fii atent la partenerul tău, să-l auzi, pentru că doar auzindu-l poate vei înţelege ceva ce până acum era de neconceput şi astfel e posibil să se ajungă la “fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Cu toate crizele în braţe… Asta e părerea mea.

– Tot după părerea ta, dragostea şi fericirea trebuie construite sau sunt nişte ”cadouri” care-ţi vin aşa de undeva…

Eu cred că dragostea e un har, pentru că nu toată lumea, din păcate, e capabilă să iubească sincer şi curat, fără să-i pese de persoana sa în primul şi în primul rând. Iar ce ţine de fericire… depinde ce vrei ca să fii fericit şi atunci îi dau o mare dreptate lui Liviu Rebreanu când a zis : „Când îţi este sete un pahar cu apă e Fericire”… Şi dacă îmi permite marele scriitor să-l completez: ”să ai grijă cum ţii acel pahar în mână, ca nu cumva să-l scapi”.

– Îl interpretezi pe Valentin Preda, ”un psihoterapeut care trece printr-o dramă”. Ce te apropie şi ce te desparte de personaj?

Cred că mă apropie unele lucruri pentru că scenaristele filmului, atunci când l-au scris, se gândeau la fiecare dintre noi concret. Dar, totodată, filmul rămâne o convenţie şi atunci personajelor li se mai adaugă calităţi pe care în momentul pregătirii rolului le cauţi şi încerci să le apropii de tine. Iar dacă e să vorbim concret, păi atunci vă zic un singur lucru despre mine şi Valentin Preda – ce ne diferenţiază este că eu ştiu sau cel puţin sper că nu am fost şi nu voi fi vreodată cu cineva care să mă înşele cu cine l-a înşelat pe Vali (personajul meu) iubita lui din film… Doamne fereşte de aşa ceva (râde)… Veniţi la film şi veţi vedea.

– Tu, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, eraţi ”adunaţi” deja la Actoriedefilm.ro. Cum vi s-a alăturat Iulia Rugină?

Căutam un regizor nou pentru următorul film de curs. Eu tocmai văzusem „Captivi de Crăciun”, un mediumetraj făcut de Iulia Rugină şi am simţit că e ceva ce mă atrage la regizorul ăsta. Am vorbit cu băieţii şi am sunat-o, mi-a răspuns din prima cu vocea ei sinceră că vrea să vină să colaboreze cu noi. Şi aşa a început povestea noastră de dragoste. Sper să ajungem „fericiţi la adânci bătrâneţi”…

– Deci aţi avut o colaborare fericită…

Mai mult decât benefică şi constructivă. Când un regizor ştie ce vrea este foarte uşor să lucrezi cu el. De abia aştept următorul proiect împreună. Câteodată chiar simt o gelozie profesională faţă de ea, atunci când am senzaţia că se uită la alţi actori mai mult decât la mine (râde).

– Aţi avut alături actorii aspiranţi de la Actoriedefilm.ro. Au continuat lecţiile şi în timpul filmărilor?

Noi nu aveam timp de somn în timpul filmărilor, aşa că „lecţiile” în sine, aşa cum le-aţi numit, nu aveau cum să aibă loc. Dar cea mai mare lecţie pentru ei a fost turnarea filmului. În acele 10 zile cursanţii noştri au învăţat mai mult decât în 3 luni de cursuri la şcoală… Ăsta e miracolul practicii şi experienţei… După mine, actoria nu se învaţă ci se descoperă şi asta o poţi face doar lucrând concret cu camera de filmat pe platourile de filmare…

– Ce înseamnă 10 zile de filmări. E mult, e puţin?

Extrem de puţin, extrem… pentru un film de cel puţin o oră şi jumătate, cu 34 de personaje, cu secvenţe de zi, de noapte, maşini, interioare, exterioare, condiţii meteo câteodată vitrege – două zile a bătut vântul de nu puteai să stai pe picioare, ce să mai şi dai replica… Dar, până la urmă, Dumnezeul filmului a fost cu noi şi lângă noi, iar pe 13 septembrie ne vedem la cinema… E fantastic.

– ”Love Building” este un film independent, realizat doar cu sprijin financiar privat. Te numeri printre producători. Cât costă să faci un film în România?

E de la film la film. În mare, un film finanţat în România costă în jur de 600 de mii de euro. Au fost puţine cazuri care au sărit de unu sau două milioane şi, în partea cealaltă, filme făcute pe chibrituri. Îmi doresc foarte mult să se formeze până la urmă o industrie pe bune de film care să aducă şi profit şi atunci se vor face mai multe filme şi toată lumea va fi fericită. Iar ce ţine de „Love Building”… Pe IMDB el apare cu un buget de 50.000 de euro dar acolo, din păcate, nu pot apărea toţi prietenii noştri care ne-au ajutat fără să aibă pretenţii financiare, ori sponsorii care ne-au uşurat viaţa şi nu poţi defalca lucrurile – adică 20.000 au fost într-adevăr bani cash, iar restul reprezintă „servicii” (post-producţie, etc., etc.). Nu e uşor să faci filme în România, dar este cel mai frumos lucru pentru mine.

– Cum a fost la B’EST şi la TIFF? Ai avut emoţii?

O da… Sălile pline şi foarte atente… Dar, după primele secvenţe, când am înţeles că publicului îi place ce vede, am început să savurez momentul… E foarte plăcută senzaţia… Când produsul tău, în care ai investit foarte multă dragoste, şi cu asta vreau să spun că ai investit tot, este apreciat… Le doresc tuturor acest lucru.

Mioara Tronaru