Creatoarea de moda Donatella Versace, care a preluat casa de moda a familiei dupa asasinarea fratelui ei, în 1997, va scoate la licitație o colecție de obiecte personale, în aprilie și mai, transmite AFP.
Potrivit presei italiene, bronzurile, sculpturile, tablourile și mobilele Donatellei vor fi vîndute pe 7 aprilie și 7 mai la Milano, de catre casa Porro C Art Consulting.
Un purtator de cuvînt al grupului a precizat ca licitația se refera la bunuri personale ale Donatellei Versace, și nu la obiecte din patrimoniul firmei. Precizarea a fost facuta în contextul în care grupul Versace a avut probleme financiare în ultimii ani și a vîndut un imobil pe care îl deținea în Manhattan.
„Vînzarea imobilului a fost o decizie a firmei, licitația despre care vorbim este o problema care o privește doar pe Donatella. Afacerea merge bine”, a adaugat purtatorul de cuvînt.
Potrivit Corriere della Sera, obiectele de care se va desparți Donatella Versace fac parte dintr-o colecție acumulata de fratele ei, Gianni, de-a lungul a 30 de ani, și pe care ea a moștenit-o împreuna cu un alt frate, Santo.
Donatella Versace, care a urmat la conducerea artistica a casei de moda a familiei, deține 20% din acțiunile grupului, fratele ei Santo 30% și fiica ei, Allegra Beck, principala moștenitoare a lui Gianni, deține 50%.
Mediafax