Dominic Purcell a salvat viaţa unui bebeluş

21 01. 2008, 00:00

Am oprit şi am văzut că femeia ţinea în braţe un copil vînăt la faţă, care aproape îşi pierduse suflarea. Aşa că eu şi fratele meu i-am acordat primul ajutor şi am reuşit să îi salvăm viaţa bebeluşului chiar înainte să sosească ambulanţa”, povesteşte actorul. Întrebat cum de ştie să acorde primul ajutor, Dominic a încheiat: ”Am patru copii acasă. Cred că orice părinte ar trebui să ştie să facă asta!”.