Starul muzicii country Dolly Parton va juca în adaptarea cinematografică a romanului „Run, Rose, Run”, pe care l-a scris împreună cu autorul James Patterson.
După lansarea cărții, luna trecută, împreună cu un album muzical omonim, cântăreața a anunțat că va produce o adaptare cinematografică alături de Patterson pentru compania media a actriței Reese Witherspoon, Hello Sunshine. Witherspoon va fi, de asemenea, producător al proiectului alături de președintele pe film și televiziune al companiei Hello Sunshine, Lauren Neustadter.
CITEȘTE ȘI: Reese Witherspoon și-a vândut compania media pentru 900 de milioane de dolari
„Crescând în Nashville, am iubit-o pe Dolly din momentul în care i-am auzit vocea magică și i-am văzut personalitatea luminoasă strălucind pe scenă”, a spus Witherspoon. „Dincolo de prezența ei magnetică, ca artist și interpret, ea este unul dintre cei mai mari compozitori și povestitori ai timpului nostru. Impactul ei nu are limite – ca muzician, actriță, scriitoare, femeie de afaceri, activistă și o ființă umană incredibilă – Dolly Parton nu este doar un simbol pentru mine, ci o adevărată inspirație pentru femeile și fetele de pretutindeni”, a mai spus aceasta, potrivit NME.
De cealaltă parte, Dolly Parton a spus: „Sunt mândră, încântată și onorată să lucrez cu buna mea prietenă Reese Witherspoon și Hello Sunshine la filmul ‘Run, Rose, Run’ după romanul pe care l-am scris împreună cu James Patterson. James și cu mine o iubim pe Reese și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu ea și cu echipa ei minunată”.
„Run, Rose, Run” urmărește o vedetă country în devenire care se mută în Nashville pentru a-și urmări visurile în timp ce un secret întunecat amenință să-i tulbure planurile. Romanul a ocupat primul loc pe lista celor mai bine vândute cărți întocmită de The New York Times când a fost lansată.
Dolly Parton a jucat în numeroase filme de-a lungul anilor, inclusiv „9 to 5”, „Steel Magnolias” și „The Best Little Whorehouse In Texas”. Cel mai recent a jucat în musicalul Netflix „Christmas On The Square”, în 2020, unde a apărut și Christine Baranski.
Foto: Profimedia Images