Dolha are ruptura
Dupa ce s-a vindecat de boala care i-a atacat radacinile nervoase, Emilian Dolha a descoperit ca are si o afectiune la „inghinali”
Sfarsitul sezonului nu a fost prea darnic cu portarul rapidist Dolha. Chiar in preziua meciului cu Steaua el a fost internat in spital, ulterior depistindu-i-se o afectiune a radacinilor nervoase in regiunea lombara. Jucatorul giulestean a avut destul de mult de tras, serbindu-si ziua de nastere in salonul Spitalului „Universitar”.
De curind, Dolha a descoperit ca are si o ruptura a muschilor inghinali de la piciorul sting, fapt care ii prelungeste putin convalescenta. Intimplarea a facut ca medicamentele pe care le-a luat impotriva afectiunii radacinilor nervoase sa favorizeze avansarea rupturii.
„Asta este, am avut ghinion, dar acum nu ma gindesc decit ca totul este spre bine si sper sa revin cit mai repede alaturi de colegii mei. Cortizonul pe care l-am luat in prima perioada a impiedicat cicatrizarea rupturii pe care am depistat-o ulterior. La un moment dat, pina sa aflu precis despre ce este vorba, chiar ma speriasem, fiindca durerile erau cam in aceeasi zona. Mi-am spus ‘nu se poate sa am un asa ghinion’, dar m-am linistit repede, dupa ce mi-am facut ultimul set de analize”, a povestit Dolha aventurile din ultima vreme.
In prezent el urmeaza tratamentul prescris de doctorul Marian Dumitru si face zilnic sedinte de laser la cabinetul de la Pro Rapid.
Colegul de suferinta al lui Dolha este, zilele acestea, Nae Stanciu. Lovit involuntar de Mutica in partida cu Ceahlaul, fundasul rapidist s-a ales cu o contuzie puternica si lichid la genunchiul sting. De asemenea, el este ingrijit zilnic de doctorul Marian Dumitru, care a ramas special in Bucuresti.
Interesant la Stanciu este ca pentru a doua oara in cariera este lovit de un coleg, chiar intr-un moment important. Precedentul episod s-a consumat in primavara anului in care Rapid a cucerit titlul. Atunci, la un antrenament, Margaritescu i-a provocat o entorsa la genunchiul drept, in urma careia Stanciu, in mare forma la acea vreme, a lipsit doua luni de pe teren.
Sursa:www.prosport.ro