Doi matinali s-au apucat să facă mărţişoare

28 02. 2014, 11:00

Cătălin Petre se declară un „uituc” irecuperabil atunci când vine vorba de ziua dedicată mărţişoarelor, aşa că a apelat la ajutorul colegei lui, Anca Dumitrescu. Misiunea ei a fost să îi aducă aminte că, pe 1 Martie, trebuie să le ofere doamnelor câte un simbol al primăverii. „Eu, şi dacă aş vrea să uit de Mărţişor nu aş putea, 1 martie este ziua în care, alături de Digi24 HD, împlinesc primii mei doi ani pe micul ecran”, spune Anca.

Prezentatoarea şi-a luat în serios rolul şi l-a provocat pe colegul „digimatinal” la confecţionat de mărţişoare din… paste făinoase, mai exact, farfalle. „M-a păcălit că mergem la o cafea şi am sfârşit prin a pune mâna pe acuarele, pensule, şnururi colorate şi paste. Însă cred că anul acesta voi oferi doamnelor şi domnişoarelor cele mai frumoase mărţişoare, handmade by me”, mărturiseşte Cătălin.

Pentru Anca Dumitrescu, ziua de 1 Martie are o importanţă deosebită. “1 martie este ziua de naştere a tatălui meu, motiv de sărbătoare în familie. Şi, de doi ani, ziua este completată de bucuria aniversării celei de-a doua familii pentru mine, familia Digi24 HD”, spune Anca.