Dogo Canario

Dogo Canario sau Perro de Presa Canario – iata un alt membru al grupului numit „moloși de generație noua”. Asemenea lui Cane Corso, Dogo Canario este doar nou intrat în circuitul chinologic internațional, caci rasa este veche, având o „vârsta” de cel puțin trei secole.

Și seria asemanarilor cu Cane Corso poate continua. Și Presa Canario este o rasa care a fost conservata într-un teritoriu restrâns și reconstruita în ultimele decenii. Apoi, o data recunoscut (provizoriu) de catre FCI, Dogo Canario a pornit sa cucereasca lumea.

Chiar daca nu va câștiga inima pe loc, aspectul și prezența lui va vor atrage negreșit atenția, inspirând cel puțin respect…

Pe parcursul secolelor XVI-XVII, spaniolii descopera și cuceresc insulele Canare. Exista numeroase documente, datând din acea perioada, în care se menționeaza prezența în insule a unor câini puternici și aprigi. Dar de nicaieri nu s-a putut înca afla cum și când au ajuns acei câini în arhipelag. Unii istorici spun ca respectivii câini ar fi fost originari din insule – ipoteza nu tocmai ușor de argumentat și de crezut. În schimb, mulți considera ca spaniolii au fost cei care au introdus în Canare acest tip de câinii.

Dar despre ce tip de câini vorbim? Nici unul dintre textele vechi nu descrie aspectul lor, ci se refera doar la utizare, de unde putem trage concluzia ca este vorba despre stramoșii lui Presa Canario. Prin urmare, respectivii câini din perioada conchistadorilor erau folosiți pentru paza gospodariilor și ca însoțitori ai cirezilor de vite. În plus, mai aveau o sângeroasa și barbara îndeletnicire: îi ajutau pe localnici sa se descotoroseasca de animalele indezirabile: câini vagabonzi și pisici. Având în vedere „domeniul de activitate”, s-a tras concluzia ca erau niște câini aprigi, robuști, compacți, de talie medie, în mod clar de tipul Mastiffilor.

Posibile origini
Asupra apriției și formarii rasei exista câteva teorii. Dupa cum afirma Martin Bethencourt și Miguel Angel Gonzales – specialiști din cadrul Clubului Spaniol de Presa Canario (CEPRC) – este aproape sigur ca Presa are în vine sânge de Dog Spaniol (numit și Câine de Lupta Spaniol, rasa veche, acum disparuta).

Cu siguranța ca poziția geografica și evoluția situației economice a insulelor au fost factori care au contribuit la formarea rasei. Data fiind situarea strategica a Canarelor în Atlantic, arhipelagul era principalul punct de oprire pentru corabiile aflate în drum spre Lumea Noua. Deci, primii sosiți au fost spaniolii. Ei au adus pe insule diferiți câini iberici, în special acei Dogi Spanioli, dar și Alani și Bulldogi de tip vechi. Datorita izolarii, evoluția acestui amalgam de ra-se a dus la apariția unui tip anume de câine.

Spuneam ca și economia a avut un rol determinant. Astfel, la început, Canarele erau principala sursa de trestie de zahar. Apoi, pe masura ce plantațiile din America de Sud și Centrala au fost început sa fie exploatate, prețul trestiei de za-har a scazut, iar proprietarii de terenuri din arhipelag s-au re-profilat pe cultivarea viței de vie, strugurii fiind cumparați și transformați în vin de catre un mare industriaș britanic. Aceasta schimbare economica a atras în Canare mulți coloniști englezi. Cum aceste lucruri se petreceau între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, când în Anglia era „epoca de aur” a luptelor între animale, evident ca englezii au adus în Canare nu doar câinii lor de lupta (Bulldogi și combinații de Bulldog cu Terrieri), ci și „sportul” preferat. În scurt timp, luptele de câini au devenit foarte populare în arhipelag.

Pentru a fi folosiți în arene, câinii puternici din insule, numiți Perro de Presa (descendenți ai câinilor spanioli), au fost încrucișați cu „gladiatorii” englezilor. Din tot acest amestec, care adus la formarea lui Presa Canario, mai lip-sește un singur ingredient: Bar-dino Majorero – un câine ciobanesc pre-hispanic, raspândit în întregul arhipelag. Acești ciobanești, folosiți în special ca însoțitori ai turmelor de capre, erau apreciați pentru inteligența lor, curajul, rezistența fizica și aptitudinile de paza.

Exact pentru aceste calitați Bardino Majorero a fost încrucișat cu Perro de Presa. Specialiștii susțin ca Bardino, cu caracteristicile lui și cu blana sa care parea a avea straluciri verzui (i se mai spunea și Verdino) a contribuit în mod decisiv la aspectul tipic al actualului Presa Canario și a conferit acel „ceva” care îl deosebește de restul raselor molossoide.

Desigur, pentru o perioada de câteva secole, exemplarele de tipul Presa erau selecționate în special pentru aptitudinile de lupta. Interesant este faptul ca, în Canare, luptele de câini nu erau spectacole organizate pentru public, ca în Anglia, de exemplu, și datorita constituției fizice și stilului specific de lupta al rasei, foarte rar se întâmpla ca unul dintre combatanți sa fie grav ranit.

Redescoperirea rasei
În 1940, luptele de câini au fost interzise prin lege în insulele Canare (!), dar, pentru înca circa 10-15 ani, au continuat sa se practice, însa din ce în ce mai rar și mai „discret”, autoritațile fiind ferm hotarâte sa elimine definitiv aceste practici. Evident, rezultatul imediat a fost scaderea drastica a efectivului de Presa Canario, ramânând foarte puțini crescatori dispuși sa perpetueze o rasa devenita „inutila”.

Situația s-a înrautațit și mai mult dupa cel de-al doilea razboi mondial, când pe insule au fost aduse numeroase exemplare din rase „noi”, cum ar fi Ciobanescul German, Dobermannul, Mastino Napoletano sau Dogul German și a aparut tentația de a se face încrucișari între Presa și noii veniți. Situația s-a schimbat radical la începutul anilor 1970, când societatea a adoptat conceptul de întoarcere la tra-dițiile autohtone aproape pierdute.

Presa Canario a intrat și el în atenția „conservaționiștilor”, iar popu-laritatea rasei a crescut destul de rapid, iar pentru mulți orașeni înstariți a devenit ceva de „bon-ton” sa aiba câte un Presa Canario care sa le pazeasca proprietațile. Puținii crescatori care se încapațânasera sa pastreze tipul originar de Presa Canario au fondat în Tenerife (cea mai mare dintre insulele arhipelagului) Club EspaNol del Presa Canario. Lor li s-au alaturat și pasionații din celelalte insule, iar în ianuarie 1983 Clubul a fost recunoscut de catre Societatea Canina Regala din Spania drept organismul oficial abilitat sa se ocupe de selecția și standardizarea rasei. Apoi, ca rezultat al muncii susținute de Club, Presa Canario a fost recunoscut provizoriu de catre FCI, în 2001.

Caracteristici
Deși nu este un câine de talie foarte mare (aproximativ 60-64 cm), Dogo Canario lasa imediat impresia de mare forța, iar privirii lui vigilente și patrunzatoare nu-i scapa nimic. Neîncrezator fața de straini, este incoruptibil atunci când trebuie sa-și apere teritoriul sau stapânul și deseori aspectul lui este sufi-cient pentru a convinge intrusul ca nu este cazul sa treaca pragul neinvitat. Când Presa latra, motivul este întotdeauna bine întemeiat, scopul lui fiind de a preveni asupra unui pericol sau de a semnala ca a simțit ceva anormal.

Cu alte cuvinte, ne putem încrede pe deplin în talentele lui de paznic. Dar Dogo Canario nu e doar un gardian, este plin de dinamism și afecțiune, iar alaturi de un stapân care-l iubește, poate fi un cațel foarte vesel. Jucauș și plin de viața, el este și foarte curios fața de tot ce-l înconjoara, vrea sa știe și sa înțeleaga tot ce se întâmpla.

Așadar, activitațile la care se preteaza sunt numeroase, de la simple plimbari sau partide de jogging, care par a nu-l obosi niciodata, pâna la Agility și orice alt tip de sport care-i permite sa-și consume energia și sa se amuze în compania stapânilor. Îi place foarte mult sa stea tot timpul alaturi de familia lui și sa fie pe placul stapânilor. Din acest motiv, se dovedește destul de docil și nu foarte greu de educat. În plus, este un câine inteligent, care înțelege repede ce vrem de la el.

Totuși, Dogo Canario este o rasa indicata doar stapânilor experimentați. Trebuie obligatoriu educat, cu fermitate, înca de la vârsta frageda, trebuie sa fie permanent sub control. Socializarea este o etapa obligatorie în educarea puiului de Presa, altfel el nu va accepta prezența persoanelor sau animalelor straine și poate deveni un pericol în societate.