Divan Film Festival – ediţia a IV-a
Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară aduce umorul balcanic sub cerul liber, în Portul Cetate. Astfel, seară de seară, în perioada 26 august – 1 septembrie, începând cu ora 21.00, Divan Film Festival, cu spijinul canalului de filme TV 1000, ţi-a programat câte o porţie de râs sănătos: filme balcanice reprezentative din ultimii peste 30 de ani. Intrarea este liberă!
La cea de-a patra întâlnire de pe malul Dunării, “degustătorii de Film şi Artă Culinară” vor putea vedea, la Cetate, filmele unor importanţi regizori din Serbia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia, Croaţia, Slovenia, Macedonia şi Kosovo, care provoacă râsul spectatorilor prin cele mai diferite forme de umor: moştenirea lui Nastratin Hogea şi Păcală (Petăr cel Isteţ la bulgari şi macedoneni), dusă la absurd, ironie delicată sau autoironie lucidă, satira socială detaşată sau virată în culori întunecate. Selecţia filmelor a fost realizată şi în acest an de către Marian Ţuţui, specialist în cinematogradia balcanică, autorul mai multor cărţi despre Balcani.
Comedia balcanică va fi exemplificată prin câteva filme reprezentative. Vor fi proiectate câteva comedii balcanice practic necunoscute publicului românesc. Este vorba despre Cine cântă acolo/ Ko to tamo peva (1980, regia Slobodan Sijan), care a fost votat de critici ca cel mai bun film iugoslav al tuturor timpurilor dar nu a fost prezentat niciodată în România.
De asemenea, la Divan Film Festival va fi prezentată o comedie grecească mai veche dar cu mare succes de public şi foarte actuală ca subiect, Trăind periculos/ Vios kai politeia (1987, r. Nikos Perakis). Comediile recente ce vor fi prezentate deţin recordurile de box-office pentru ultimii ani în Albania, Slovenia, Bulgaria şi Croaţia. Este vorba despre Balkan Bazaar (2011, Albania- Italia, r. Edmond Budina), De la un mormânt la altul/ Odgrobadogroba (2005, Slovenia- Croaţia, r. Jan Cvitković), Misiunea Londra/ Mission London/ Misia London (2010, Bulgaria- M.Britanie- Ungaria- Macedonia- Suedia, r. Dimităr Mitovski) şi Sonja şi taurul/ Sonja i bik (2012, Croaţia, r. Vlatka Vorkapić). Deasemenea, ca reprezentant al comediei româneşti, va fi prezentată pelicla E pericoloso sporgersi a lui Nae Caranfil la 20 de ani de la premieră, cu convingerea că este încă cea mai bună comedie românească postdecembristă.
Festivalul se bucură de prezenţa unor regizori precum Slobodan Sijan (Serbia), Nikos Perakis, Vasileios Kalamakis (Grecia), Dimităr Mitovski (Bulgaria), Vlatka Vorkapić (Croaţia), Ilir Harxhi, Eno Milkani (Albania) şi Jani Bojadzi (Macedonia) sau Tudor Cristian Jurgiu.