„Discutiile privind taxa auto, finalizate pana saptamana viitoare”

14 01. 2008, 16:00

 

Autoritatile romane si oficialii Comisiei Europene (CE) vor finaliza, pana saptamana viitoare, discutiile privind taxa auto, ulterior urmand sa fie stabilit nivelul final al acesteia si sa fie elaborat proiectul de act normativ, a declarat, luni, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.

"Ne-am asumat solicitarea CE ca nivelul taxei sa fie compatibil cu valoarea de piata", a spus Vosganian.

El a precizat ca incasarile din taxa auto vor fi administrate de Ministerul Mediului.

Valoarea taxei de prima inmatriculare va creste chiar si de aproape trei ori in cazul masinilor noi, urmand sa scada proportional cu vechimea, in cazul autovehiculelor cu aceeasi cilindree si incadrate in aceeasi norma de poluare Euro, au declarat saptamana trecuta, agentiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Executivul a decis, saptamana trecuta, sa transmita Comisiei Europene o scrisoare continand modificarile pe care le propune in legatura cu modul de calcul al taxei de prima inmatriculare. Modul in care aceasta a fost aplicata anterior a nemultumit Comisia, care a apreciat ca taxa este discriminatorie in ceea ce priveste masinile mai vechi.

Â