Discovery Science sărbătoreşte Ziua mondială a ştiinţei, lansându-şi logo-ul în spaţiu

14 10. 2014, 07:00

Pentru a marca într-o manieră unică acest eveniment în Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, Discovery Science susţine unul dintre proiectele microbiologului britanic Milton Wainwright despre existenţa vieţii în spaţiul cosmic, devenind astfel prima televiziune care îşi va lansa logo-ul în stratosferă într-un balon.

„Obiectivul Discovery Science este de a purta ştiinţa dincolo de sălile de clasă şi de laboratoare, aducând-o în viaţa de zi cu zi a telespectatorilor noştri. Iar Ziua Mondială a Ştiinţei împărtăşeşte aceleaşi idealuri şi valori, motiv pentru care am decis să ne alăturăm acestei iniţiative, stârnindu-le interesul telespectatorilor Discovery Science printr-o nouă identitate vizuală on-air, prin programe speciale şi printr-un experiment ştiinţific care depăşeşte graniţele acestei lumi”, a spus Unai Iparragirre, Director Passion Brands pentru Discovery Networks CEEMEA.

Milton Wainwright, profesor în cadrul Universităţii Sheffield, investighează existenţa micro-organismelor în spaţiu de peste 10 ani, căutând dovezi că în stratosferă există forme de viaţă extraterestră. În iulie 2013, împreună cu echipa sa de cercetători, Wainwright a lansat în stratosferă un balon, identificând un organism denumit Diatom. Prin urmare, profesorul a decis să continue investigaţiile, lansând în spaţiu un alt balon, de această dată la o distanţă de zece ori mai mare.

Foto: www.yorkshirepost.co.uk

Discovery Science va filma întregul experiment pas cu pas, realizând o serie de scurte episoade despre existenţa unor bacterii extraterestre în spaţiul cosmic. Toate acestea vor fi postate pe YouTube şi Facebook începând cu data de 3 noiembrie. Punctul culminant al întregului experiment va fi lansarea în spaţiu a unui balon având inscripţionat logo-ul Discovery Science chiar de Ziua Mondială a Ştiinţei. Întreaga aventură va fi filmată, iar imaginile vor fi postate pe paginile de social media ale Discovery Science, pentru a fi vizionate de fani. Ziua Mondială a Ştiinţei va fi sărbătorită şi pe pagina de Facebook Discovery România.

În acelaşi timp, Discovery Science va sărbători Ziua Mondială a Ştiinţei cu o nouă identitate vizuală on-air, o serie de programe speciale şi o competiţie pan-europeană, adresată tuturor iubitorilor de ştiinţă.

 O nouă identitate vizuală on-air

Elementul central al noului look al canalului, care va fi lansat pe 3 noiembrie, este logo-ul disponibil în cinci variante diferite – Crystal, Liquid Metal, Space, Smokey Mesh şi Engineering – reflectând principalele genuri de programe difuzate pe Discovery Science. Alte elemente ce ţin de noua identitate vizuală on-air sunt bumpere şi elemente de grafică pentru promo-uri.

Programe speciale

Discovery Science va difuza – cu o săptămână înainte de Ziua Mondială a Ştiinţei (3 – 9 noiembrie) – un maraton de emisiuni din cele mai cunoscute genuri – pop science, tehnologii ale viitorului, extratereştri, inginerie, corpul omenesc, fenomene meteo extreme şi spaţiu. Pe 10 noiembrie, de Ziua Mondială a Ştiinţei, telespectatorii vor putea urmări cele mai bune programe ale săptămânii şi două emisiuni în premieră:

•           NASA – Cazuri neelucidate (ora 19:30) – o serie în şase părţi care dezvăluie top 10 întâlniri spaţiale neexplicate ale NASA, folosind imagini originale şi interviuri incredibile cu astronauţi şi oameni de ştiinţă.

•           Cum funcţionează Universul (ora 20:20) – o serie în opt părţi despre elementele fascinante – planete, sateliţi naturali, sisteme solare şi galaxii – care formează Cosmosul. O echipă de experţi ne dezvăluie cu ajutorul imaginilor generate pe calculator cum este proiectat şi construit Universul.

Competiţie pan-europeană

Cu aceeaşi ocazie, Discovery Science a lansat pe 1 octombrie o competiţie, provocându-i pe fani să posteze pe site-ul www.yourdiscoveryscience.com un material video de 30 de secunde în  care trebuie să spună ce le place cel mai mult în materie de ştiinţă. Câştigătorul va primi o stea adevărată din Univers, o dronă-OZN telecomandată şi şansa de a apărea pe canalul Discovery Science.