Discovery Channel va difuza documentarul Racing Extinction, inclusiv în România

18 02. 2015, 12:14

 
Discovery Channel va prezenta în premieră în toamna acestui an Racing Extinction în 220 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România. În plus, documentarul va fi proiectat în cinematografele din 10 state, inclusiv în SUA, şi în cadrul unor evenimente speciale.
 
„Trăim  un moment istoric, deoarece telespectatorii din peste 220 de ţări vor putea urmări documentarul Racing Extinction, o producţie uimitoare, care militează pentru conservarea planetei ca mediu stabil pentru noi toţi”, a declarat Fisher Stevens, producător.
 
“Racing Extinction este un program absolut fascinant, realizat de unii dintre cei mai buni „povestitori” ai noştri. Sperăm ca prin prin forţa brandului Discovery, care aduce această premieră la nivel mondial, să stârnim interesul global şi să iniţiem o mişcare menită să contribuie la salvarea speciilor aflate pe cale de dispariţie”, a comentat Rich Ross, Preşedintele Discovery Channel SUA.

În documentarul Racing Extinction, regizorul Louie Psihoyo, alături de echipa care a realizat filmul premiat cu Oscar „The Cove” (Golful), adună un grup de artişti şi activişti pentru protecţia mediului într-o nouă operaţiune derulată sub acoperire, având ca obiectiv să dezvăluie lumea ascunsă a speciilor în pericol de dispariţie şi lupta pentru protejarea lor. Străbătând tot globul pentru a se infiltra pe cele mai periculoase pieţe negre şi apelând la tehnologii performante pentru a urmări legătura dintre emisiile de carbon şi dispariţia anumitor specii, documentarul surprinde în premieră absolută imagini uluitoare, care vor schimba cu adevărat modul în care privim lumea.