Dirt on Fire 2015 îşi deschide porţile la Miercurea Ciuc
Rideri din Germania, Cehia, Franţa, Spania, Norvegia şi chiar Argentina s-au înscris anul acesta la Dirt on Fire 2015 şi sunt pregătiţi să îşi pună talentul la bătaie şi să surprindă publicul şi în acest an cu cele mai spectaculoase trickuri ale lor. Cel mai mare şi competitiv park de dirt jumping din România, RideMore, va fi gazda celei de-a 5-a ediţii a competiţiei susţinută de burn. Miza o reprezintă un premiu în valoare de 3000 de euro care va fi înmânat celui care va avea cea mai bună performanţă pe ringul de luptă DOF.
Inclus în FMB World Tour
Miercurea Ciuc reprezintă, în prezent, inima comunităţii de biking din România. Riderii din toată ţara aleg să se antreneze aici de-a lungul anului, scopul final fiind mult aşteptata competiţie ce are loc la început de august. După patru ediţii de succes, Dirt on Fire a ajuns să fie inclus începând cu acest an în circuitul internaţional oficial al competiţiilor de Freeride
Mountain Bike, FMB World Tour. O altă noutate este legată de terenul de joacă Dirt on Fire. Anul acesta, un starter de 7 metri şi un run-in lung de 10 metri îi vor pregati pe rideri de traseu dupa un drop down de 3 metri, detalii care vor ajuta concurenţii să prindă viteza necesară care vor putea să sară până la 8 metri în înălţime.
Dirt on Fire demonstrează că un sport poate depăşi barierele sportului, influenţând o generaţie, creând o modă şi un stil de viaţă alternativ, bazat pe alte valori decât cele cunoscute.
“Totul a pornit de la o bicicletă improvizată şi sudată şi trickuri făcute pe bordură. Ne-am dat seama că suntem mai mulţi, ne-am motivat unii pe alţii şi aşa a apărut performanţa, când totul a culminat cu Dirt on Fire.”, a declarat Demian Barnabas, rider burn.