Dinu Patriciu a suferit şi un transplant de ficat, la sfârşitul lunii decembrie 2012, el suferind de o boală hepatică progresivă, iar acum o embolie pulmonară i-ar fi provocat decesul.
Anunţul a fost făcut de realizatorul Realitatea TV Rareş Bogdan pe contul său de Facebook: „În această dimineaţă, la Londra, a murit Dinu Patriciu. Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.
Dan Costache Patriciu, s-a născut la data de 3 august 1950, în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică, potrivit wikipedia.
Tatăl său, Valeriu Patriciu (1903-1987), a fost inginer în mine, doctor în geologie, geofizică şi mineralogie şi a lucrat ca geolog-şef, începând din anul 1935, în Societatea Astra Română (societate română cu capital anglo-olandez), o sucursală a trustului petrolier Royal Dutch Shell Co.
Tatăl său a fost anchetat de către Parchetul Militar din România în scandalul „sondelor deviate”, care a făcut valuri timp de doi ani în presa vremii.
În acea vreme, Inspectoratul Minier al Statului acuza Societatea Astra Română că exploatează petrol din zone proprietate a statului, cu sonde deviate.
Deşi dorea să urmeze artele plastice, la sfatul tatălui său, a ales să dea admitere la arhitectură. Dinu Patriciu a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti în anul 1975, obţinând diploma de arhitect. După absolvirea facultăţii, a fost repartizat ca arhitect la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerţului Exterior. A primit numeroase premii de arhitectură şi design în România şi în străinătate.
Apoi, în anul 1978 este admis că asistent universitar la Institutul de Arhitectură din Bucureşti. Face meditaţii la desen tehnic cu cei care doreau să devină arhitecţi, având după spusele sale 85 de elevi pe an (printre care şi cunoscutul solist al formaţiei Holograf, Dan Bittman, care nu a trecut însă examenul de admitere la institut).
Împreună cu câţiva colegi, câştigă un concurs internaţional de arhitectură pentru construirea unui palat la Abu Dhabi pentru fiul şeicului Reza. Între anii 1984-1990, efectuează mai multe deplasări în Emiratele Arabe Unite, unde participă la realizarea unor proiecte asemănătoare.
În perioada regimului comunist, el a acumulat o vastă experienţă în domeniul imobiliar, finalizând peste 40 de proiecte locative şi de spaţii comerciale în România şi mai mult de 25 de complexe de lux, clădiri de birouri şi hoteluri în Emiratele Arabe Unite.
Revine în România după Revoluţia din decembrie 1989, pentru a intra în politică şi afaceri: imobiliare, presă, servicii financiare şi, în cele din urmă, petrol.
Dinu Patriciu era căsătorit cu Dana Patriciu, de care a încercat recent să divorţeze, şi are două fiice, Ana şi Maria, dintr-o altă căsătorie, cea cu Sabina Roşianu. Divorţul cerut de Dinu Patriciu a fost intentat în februarie 2013 la Judecătoria Sectorului 1 şi a avut 14 termene, până să fie mutat la Buftea, procesul fiind şi acum pe rol.
În data de 26 iunie, Judecătoria Buftea a admis o cerere prin care soţia sa, Dana, reclama faptul că soţul său nu a susţinut cererea de divorţ, decizia instanţei nefiind, însă, definitivă. Cu alte cuvinte, omul de afaceri nu şi-a susţinut în faţa instanţei motivele de divorţ, astfel că solicitarea lui de separare de soţie i-a fost respinsă.
În anul 2007, a fost desemnat cel mai bogat român, cu o avere estimată la 3,5 miliarde de euro, dar acum scăzuse la „doar” 250 milioane de euro.