Jocul modest, înfrîngerea cu 3-1 în fata lui FC Bruges si spectrul eliminarii din turul preliminar al Champions League i-au facut pe sefii lui Dinamo sa se gîndeasca la înlocuirea managerului Cornel Dinu.
Mutarea se poate produce peste o saptamîna, dupa returul de la Bucuresti, asta în cazul în care Dinamo nu reuseste o rasturnare de situatie care sa o califice. Principalul favorit pentru postul de antrenor este Gica Hagi, care are însa un handicap imens: suporterii „cîinilor” îl asimileaza drept stelist
Dinamovistii au revenit în tara imediat dupa meciul de la Bruges, aterizînd pe „Otopeni” la 4 dimineata. Pe tot parcursul calatoriei a fost vizibila o raceala între oficialii clubului si managerul Cornel Dinu. Nici Nicolae Badea si nici Cristi Borcea sau Vladimir Kohn n-au schimbat un cuvînt cu Dinu. Conducatorii au fost în schimb foarte atenti, aproape curtenitori, cu Gica Hagi, unul dintre invitatii lui Dinamo.
Caracterizînd meciul, Borcea a declarat presei la stadion „am jucat lamentabil si am scapat usor cu 3-1”, cuvinte care tradeaza nemultumirea fata de joc. „Fiecare vorbeste ce-l taie capul”, a ripostat, ieri, Dinu, tot public. „I-am creat lui Dinu toate conditiile! Jucatori, bani, turneu si degeaba”, le-a marturisit Borcea, deceptionat, unor apropiati.
Surse din curtea „campionilor” sustin ca un eventual esec în returul de la Bucuresti i-ar fi fatal lui Dinu, sefii clubului gîndindu-se la instalarea lui Hagi, varianta vehiculata si în vara, dar stopata în primul rînd din cauza ostilitatii pe care suporterii i-o arata fostului selectioner, un stelist declarat. De altfel, prezenta lui Hagi în delegatie a fost amendata si la Bruges prin murmure venite din partea grupului de fani dinamovisti, în momentul în care acestia s-au intersectat cu invitatii.
Oficial, Nicolae Badea a negat varianta Hagi, spunînd: „Orice schimbare de antrenor este inoportuna acum”.
ANALIZA
Jocul practicat de „cîini” în meciul de la Bruges a spulberat în mare parte visul unei calificari în grupele Ligii Campionilor, dar fanii, ca si oamenii din lotul lui Dinu, mai trag înca nadejde ca la Bucuresti se poate produce totusi minunea.
Dinamo se afla la o zi dupa debutul în cupele europene si, foarte posibil, cu 6 înainte de capatul din acest an al drumului. Înfrîngerea suferita la Bruges pune sub semnul întrebarii un întreg sezon pentru „cîini”. Eventuala ratare a calificarii în turul urmator al Ligii Campionilor ar echivala cu o catastrofa pentru bucuresteni, care ar iesi total din competitiile europene, fara a mai prinde nici macar un loc în Cupa UEFA. Rezultat echivalent cu umilinta în plan sportiv si dezastrul în cel financiar.
Acest 1-3 înregistrat pe stadionul „Jan Breydel” a dezumflat serios sperantele tuturor. A dezamagit nu atît rezultatul, remontabil la returul de miercurea viitoare, cît jocul dinamovistilor. Ros-albii au blocat rareori constructia belgienilor, fiind depasiti net de viteza si precizia actiunilor adversarilor, care, pe lînga cele trei goluri, au mai ratat o sumedenie de ocazii. Unele au fost de-a dreptul fabuloase, precum aceea a lui Duarte din minutul 27, cînd, singur cu Munteanu, a fost blocat de doua ori de portarul ex-galatean.
„N-am aratat înca tot ce putem. Aveam posibilitatea sa-i supunem pe adversari unei presiuni si mai puternice. La Bucuresti va fi foarte dur si va trebui sa ne pregatim ca pentru un razboi”
Timmi Simons
„Rezultatul este nedrept. Am dat peste o echipa solida, care ne-a dominat la capitolul forta. Asta a contat enorm în stabilirea rezultatului. Am avut însa si ghinion”
Florin Pîrvu
Triunghiul de forta al lui FC Bruges, Lange – Duarte – Mendoza, a naucit realmente o defensiva bulversata de rapiditatea si densitatea actiunilor ofensive ale belgienilor, care au penetrat de nenumarate ori zona centrala a apararii dinamoviste, acolo unde se astepta ca Giani Kirita sa fie stapînul teritoriului.
Din pacate, fundasul „cîinilor” n-a reusit sa-l tina în frîu pe norvegianul Lange, iar peruanul Mendoza a zburdat pe flancul drept al românilor, scapat de sub control de Stoican. Care a semanat cu piticul de la circ, hazliu de multe ori în încercarea lui de a prinde bilele mînuite cu maiestrie de jongler. Daca Flavius a mai avut momente de trezire la viata, Frasineanu a însemnat da capo al fine o mîna moarta. Mijlocasul stînga a fost de departe cel mai slab om de pe teren, inexistent în ofensiva, abulic în defensiva, unde venea la închidere cu întîrziere, permitînd patrunderi si centrari direct catre poarta lui Munteanu.
„Am primit o pasa de la Danciu, mi-am pus mingea pe pozitie viitoare si am mimat ca sutez. Mi-am mai aranjat-o înca o data, foarte scurt, dupa care am tras la poarta”
Dan Alexa
„Am fost surprins la golul românilor. A fost un sut direct, neasteptat. N-am scos însa un rezultat rau si cred ca am facut un meci bun în comparatie cu partidele de pregatire din ultimele saptamîni”
Danny Verlinden
Daca Pîrvu, Alexa si Bolohan, adica trei dintre mijlocasi, au parut la final cei mai consistenti oameni din trupa lui Dinamo, atacul nu se poate lauda cu mare lucru. Mai precis, cu nimic! În conditiile unui joc gîndit pe principii preponderent de aparare, Niculescu si Dragan aveau misiunea de a fructifica la maximum orice oportunitate de contraatac. Portarul Verlinden a stat însa mai linistit decît poate a prevazut, cea mai mare ocazie apartinîndu-i colegului Clement (12), care era sa marcheze un autogol la o centrare a lui Dragan, mai activ totusi decît coechipierul sau din avanposturi. Insuficient însa pentru a scoate la Bruges acel rezultat bun pentru care dinamovistii au suferit aproape doua luni prin cantonamente.
„Mai avem de jucat înca un meci la Bucuresti, unde se va decide totul. Am fost complet epuizat la finalul întîlnirii, dar e normal sa fie asa daca vrei sa fii în top. Va trebui sa fim foarte atenti la retur”
Van der Heyden
„Cred ca mai avem treizeci la suta sanse de a merge mai departe”
Cristi Munteanu
Programul „cîinilor”
Dinamo a ajuns miercuri noapte, în jurul orei 3:50, pe aeroportul Otopeni,Cornel Dinu lasîndu-i liberi toata ziua de ieri. Ros-albii au fost chemati la stadion vineri dimineata la ora 10:30, cel de-al doilea antrenament al zilei fiind programat tot pe „Dinamo”. Pîna la ora jocului retur dinamovistii nu mai au nici un „amical”. Sîmbata este fixat un singur antrenament, iar duminica jucatorii vor fi din nou liberi. Începînd de luni dimineata se intra în cantonament, iar seara sedinta de pregatire se va tine pe arena din Cotroceni, care de altfel va gazdui meciul de miercuri seara.
Biletele pentru retur se vînd începînd de azi
Biletele pentru meciul retur dintre Bruges si Dinamo, care va avea loc miercuri seara pe stadionul Cotroceni de la ora 21:00 si care va fi transmis în direct de ProTV, se pun în vînzare din aceasta dimineata. Intrarea la cele doua peluze va costa 100.000 de lei, la tribuna a II-a 150.000 de lei, iar la tribuna întîi 200.000 lei. Nu se pun în vînzare bilete la tribuna 0. Tot de mîine se pot cumpara si abonamentele pentru turul campionatului, preturile variind între 100.000 de lei, la peluze, si 500.000 de lei la tribuna 0. Suporterii pot intra cu acestea si la partida cu FC Bruges, iar la sfîrsitul campionatului pentru posesorii de abonamente se va face o tombola, marele premiu fiind automobil Volvo S40.
Forum: Comenteaza prestatia echipei Dinamo, in meciul tur cu FC Bruges, si sansele de calificare!
Sursa: www.prosport.ro