Echipa Dinamo, campioana României la rugby, nu va juca în sezonul viitor în cupele europene, președintele CS Dinamo, Marcel Popescu, motivînd aceasta decizie prin faptul ca nu vrea sa demoralizeze jucatorii în urma unor înfrîngeri la scor în fața unor formații puternice.
„Am decis sa nu mergem anul acesta în cupele europene. Rațiunea care a stat la baza acestei decizii este urmatoarea: acum doua sezoane am pierdut la scor în fața formațiilor puternice pe care le-am întîlnit (n.r.- scoruri 1-87 la Bucuresti și 0-151 la Londra cu Saracens, apoi 0-88 și 0-123 cu Castres), ceea ce a demoralizat foarte mult echipa noastra. Formația pe care o avem acum este una tînara, de perspectiva, așa ca dorim sa evitam o noua demoralizare a ei. Vom mai sta un sezon, timp în care vrem sa facem o formație competitiva, atît pe plan intern, cît și pe plan internațional, poate chiar și prin aducerea de jucatori straini”, a declarat Marcel Popescu.
Președintele dinamovist a precizat ca echipa sa urmeaza sa participe la un turneu de pregatire în Franța. „Mai bine mergem și facem un turneu de pregatire în Franța, care ne costa și mai puțin și în cadrul caruia putem sa ne alegem partenerii de întrecere”, a spus Popescu.
Rugbiștii dinamoviști vor fi premiați, miercuri, într-un cadru privat, pentru cucerirea titlului de campioni, urmînd sa li se acorde aproximativ 600 de milioane de lei.Â
În condițiile în care Dinamo nu se va înscrie în cupele europene, principala candidata la participarea în Challenge Cup devine Steaua București, finalista Diviziei Naționale. Managerul echipei Steaua, Marian Moț, a declarat însa ca ocupanta locului doi în campionatul intern de rugbi nu prea este interesata sa participe în Challenge Cup. „60 la suta sînt șanse sa nu mergem în Challenge Cup. Eu înca mai încerc sa conving oamenii din Biroul secției, însa dupa maniera noastra necovingatoare de joc din finala, și mai ales dupa pumnii și picioarele dinamoviștilor de la acel meci, înclin sa cred ca nu mergem. Sa se duca Dinamo daca tot este campioana. Noi avem sponsori de excepție, la care puteam sa apelam pentru cupele europene, însa cum putem sa mai mergem acum la ei sa le cerem asta? Daca ieșeam campioni, mergeam 150 la suta în Challenge Cup. Așa, sa se duca dinamoviștii, daca au curaj sa joace cu echipe de afara”, a declarat Moț.
 România va avea însa o formație în competiția Scutul European, care va fi o selecționata a orașului București, susținuta financiar de Federația Româna de Rugby.
Mediafax