Dinamo – Farul Constanța, scor 0-1

23 08. 2005, 10:37
Echipa Dinamo București a suferit, duminica, primul eșec din acest sezon, dupa ce a pierdut, cu scorul de 0-1 (0-0), meciul susținut, pe teren propriu, în compania formației Farul Constanța, în etapa a III-a a Diviziei A. Unicul gol al partidei a fost

Echipa Dinamo București a suferit, duminica, primul eșec din acest sezon, dupa ce a pierdut, cu scorul de 0-1 (0-0), meciul susținut, pe teren propriu, în compania formației Farul Constanța, în etapa a III-a a Diviziei A.

Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 70, când Dinu Todoran a primit o pasa de la Vasilica Cristocea, a trecut de fundașii dinamoviști, a patruns în careu și a marcat cu un șut în dreapta portarului dinamovist Adnan Guso.

În minutul 84, fundașul dinamovist Cosmin Moți a primit al doilea cartonaș galben, ca urmare a unui fault asupra lui Cristocea, și a fost eliminat de pe teren.

Dinamo: 12. Guso – 2. Daouda (27. I. Balan ’72), 15. Galamaz, 5. Moți, 3. Pulhac – 8. Fl. Petre, 4. Tamaș, 10. Grigorie (19. Pleșan ’67), 22. V. Munteanu (17. Balțoi ’56) – 7. Zicu, 21. Fl. Bratu. Antrenor: Ioan Andone.

Farul: 1. G. Curca – 2. Farmache, 3. I. Barbu, 5. Șchiopu, 20. L. Florea – 25. I. Apostol, 17. D. Todoran (19. V. Gheorghe ’77), 8. Lungu, 27. Senin (23. T. Moldovan ’67), 4. Pașcovici (10. Cristocea ’62) – 11. Gurița. Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: Bratu ’31, Moți ’49, ’84, Daouda ’53 / Gurița ’61, Farmache ’75.

Meciul a fost arbitrat de o brigada formata din Robert Dumitru (central), Marcel Savaniu, Mikloș Nagy (asistenți) și Liviu Cinca (rezerva). Observatori au fost Doru Neagu și Patrițiu Abrudan.

În minutul 58 al partidei, dupa o ratare a lui Florin Bratu, o parte a suporterilor dinamoviști aflați la tribuna întâi i-au strigat atacantului „Bratu, du-te la Rapid!”.

În momentul înlocuirii, mijlocașul dinamovist Ștefan Grigorie a fost fluierat de suporteri, în timp ce fundașul Cosmin Moți a fost aplaudat, deși a fost eliminat de pe teren.

Mihaița Pleșan a debutat într-un meci oficial la Dinamo.

Jucatorii constanțeni vor încasa, pentru victoria din meciul cu Dinamo, prime în valoare de 1.600 de dolari.

Atacantul Claudiu Niculescu nu a fost inclus în lotul echipei Dinamo, din cauza unei indigestii dublate de o gripa. Nici Andrei Margaritescu nu a fost trecut pe foaia de joc, dupa ce a acuzat dureri musculare la piciorul stâng, în urma unei accidentari suferite la antrenamentul de joi.

Antrenorul Ioan Andone l-a inclus însa în lot pe Adrian Iordache, care a revenit astfel la prima echipa, dupa ce a fost trimis la Dinamo II.

Între tribuna oficiala a stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare și peluze au fost montate garduri metalice, pentru a se evita evenimente similare celor din pauza meciului cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a II-a a Diviziei A.

La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori, între care circa 500 de suporteri constanțeni. În tribune au fost prezenți selecționerul Victor Pițurca, fostul președinte al FC Steaua, Viorel Paunescu, președintele LPF, Dumitru Dragomir, patronul clubului Sportul Studențesc, Vasile Șiman, tehnicianul Ion Marin, și fostul internațional albanez al echipei Dinamo, Sulejman Demollari.

Înainte de începerea meciului s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului arbitru asistent Zoltan Erdei, decedat joi.

În urma rezultatelor înregistrate în etapa a III-a, clasamentul Diviziei A este urmatorul:

1. Steaua București 3 2 1 0 5-0 7 (+4)
2. Farul Constanța 3 2 1 0 5-3 7 (+4)
3. Dinamo București 3 2 0 1 7-2 6 (0)
4. FC Național 3 2 0 1 2-4 6 (0)
5. CFR Cluj 3 1 2 0 4-1 5 (+2)
6. Sportul Studențesc 3 1 2 0 6-4 5 (+2)
7. Poli Timișoara 3 1 1 1 3-1 4 (-2)
8. FC Argeș 3 1 1 1 3-2 4 (-2)
9. Gloria Bistrița 3 1 1 1 3-3 4 (+1)
10. Rapid București 3 1 1 1 2-2 4 (+1)
11. FCM Bacau 3 1 1 1 1-1 4 (+1)
12. Oțelul Galați 3 1 1 1 2-4 4 (-2)
13. Poli Iași 3 1 0 2 1-4 3 (0)
14. Jiul Petroșani 3 0 1 2 1-5 1 (-5)
15. FC Vaslui 3 0 1 2 1-5 1 (-5)
16. Pandurii Târgu Jiu 3 0 0 3 1-6 0 (-6)


Mediafax