Dinamo a reinfiintat sectia de scrima
Reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo București au anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presa, reînființarea secției de scrima, prin cooptarea mai multor sportivi și antrenori de la alte cluburi.
Secția de scrima din cadrul CS Dinamo fusese constituita în anul 1974, dar a fost desființata în anul 1989. Activitatea secției de scrima a fost reluata începînd cu data de 1 februarie. Deocamdata, în cadrul acestei secții exista echipe doar pentru o singura arma, sabie. Din cauza faptului ca CS Dinamo nu dispune de o sala speciala pentru scrima, sportivii dinamoviști își desfașoara activitatea la Sala Floreasca.
„În toamna acestui an, intenționam sa punem în aplicare programul de construire a unei sali multifuncționale, ce va avea o capacitate de peste 5.000 de locuri, și care se va putea transforma, în 24 de ore, în patinoar sau în sala de jocuri sportive. Deși subvenția pe care o primim de la minister acopera doar un sfert din necesar, pe lînga investițiile în performanța, ne preocupa și îmbunatațirea bazei materiale”, a spus președintele CS Dinamo, Marcel Popescu.
Echipa de sabie masculin a clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare, pregatita de antrenorul lotului olimpic al României, Alexandru Chiculița, este formata din urmatorii sportivi: Mihai Covaliu, Alin Lupeica, Cristian Lupu și Lucian Dina. Echipa feminina, antrenata de Emil Oancea, este alcatuita din Irina Covaliu, Andreea Pelei, Elena Dinca și Aurelia Nastase. Obiectivul ambelor echipe este obținerea de medalii la Campionatele Mondiale de la Lisabona și la Campionatele Europene de la Moscova, dar și clasarea în primele doua poziții ale ierarhiei campionatului intern.
Antrenorul Alexandru Chiculița a declarat ca este mulțumit de condițiile oferite de clubul Dinamo. „Sîntem mulțumiți ca am venit la cel mai puternic club din țara, unde se dorește într-adevar performanța. Cred ca putem repeta rezultatele realizate în trecut, așa ca speram sa nu dezamagim”, a spus antrenorul lotului olimpic de sabie.
Campionul olimpic Mihai Covaliu a declarat ca își dorește sa obțina la Dinamo rezultate deosebite. „Ne bucuram ca am ajuns la Dinamo. Am venit aici sa facem performanța, sa continuam ceea ce am început. Sînt convins ca rezultatele vor începe sa apara cît mai curînd”, a precizat Covaliu.
La conferința de presa au mai fost prezenți președintele Federației Române de Scrima (FRS), Ana Pascu, și președintele de onoare al FRS, Alexandru Mironov. „Am asistat la un mariaj între un domn grizonat, cu avere, care este clubul Dinamo, și o fata cu zestre, care este Federația Româna de Scrima. Putem rasufla ușurați ca acești sportivi de valoare au ajuns la Dinamo, mai ales ca ceea ce se întîmpla la cluburile Steaua și Progresul este îngrijorator”, a declarat Mironov.
Sursa: www.mediafax.ro