Din nou marmota

19 12. 2005, 12:52
Mi-e și frica sa mai dau drumul la televizor. Știu ce m-așteapta. Au început bataile în ușa însoțite de întrebarea "primiți cu colindul nenea?" așa ca îmi închipui ce trebuie sa fie prin pauzele publicitare. Parca-i și vad cu ciorbele din vara


Mi-e și frica sa mai dau drumul la televizor. Știu ce m-așteapta. Au început bataile în ușa însoțite de întrebarea „primiți cu colindul nenea?” așa ca îmi închipui ce trebuie sa fie prin pauzele publicitare. Parca-i și vad cu ciorbele din vara reîncalzite, la care au adaugat urarile tradiționale fara nici o legatura cu reclama propriu-zisa. Așa înțeleg anumiți consumatori de publicitate de la noi (ma refer la cei care-și fac reclama) sa se foloseasca de o etapa pe care țarile civilizate au depașit-o (citește pierdut-o) de mult. Cea în care telespectatorul înca se mai uita la o reclama, deși nu-l atrage nimic la ea.

Avem darul de-a emite aberații îngramadite în porții de 30 de secunde cum rar mi-a fost dat sa vad într-un alt domeniu. Recomandam uleiuri de floarea soarelui de parc-am prescrie vitamine, deși știm prea bine ca nu-i nimic sanatos în a trânti pahare întregi de „ulei de floare” peste tot ce mișca-n farfurie. Mai nou, le adaugam și Craciun Fericit, ca sa înțeleaga toata lumea de unde vine expresia „chelului tichie de margaritar și mie izmene batute cu fluturi îmi trebuie”.

Sigur sunt subiectiv acum. Nici n-aș avea cum sa fiu altfel. În fond sunt și eu un telespectator cu opinii personale. Exista o reclama animata în care un camion de bere pare ca sare în aer la un moment dat. Mai apoi cadrul se deschide și se observa ca totul e de fapt o jucarie, cu care se distreaza Moș Craciun. Sa ma ierte autorii ei, dar eu de fiecare data când o vad numai la atentate ma gândesc și prin urmare nu mi-a venit niciodata sa ma dau la produs, deși știu ca merita.

În final, m-a rugat mama sa le transmit celor de la Kraft sa aiba mila de ea, pentru ca a fost deja de patru ori pâna acum la magazin și a cumparat de fiecare data chiar toate sortimentele de Milka, de dragul marmotei, care, nu-i așa, „era precisa”. Pe de-o parte ma bucur, caci ciocolatele ajung și la mine, pe de alta însa ma întristez, caci vad ca la noi vocile dublate nu sunt credibile decât atunci când trebuie sa se prosteasca.

Andi Moisescu