Şi cum s-ar putea altfel la „iUmor”, unde concurenţii înşişi pot fi o adevărată sursă de inspiraţie, cu numere pline de… neprevăzut, după cum o dovedesc noii aspiranţi la marele premiul de 20.000 de Euro. Acesta este şi motivul pentru care jurata adoptă alt registru vestimentar decât la „X Factor”, jucându-se cu cele mai trăznite şi amuzante piese din garderoba sa.
Fiecare apariţie a ei în platoul „iUmor”, din fiecare zi de filmare, este o surpriză chiar şi pentru colegii juraţi, Bendeac şi Cheloo, care îi oferă şi câte o apreciere stilistică de fiecare dată, în funcţie de ţinută. Pe cât de elaborate par unele dintre ele, pe atât de simplu este procesul de alegere.
„În primul rând aleg din dressing lucruri şi accesorii pe care nu le-am mai purtat, dar, dincolo de tematica emisiunii, ţin cont şi de comoditatea hainelor. De cele mai multe ori seara, imediat ce ajung acasă de la filmări, mă simt mai inspirată să îmi aleg şi compun ţinuta pentru a doua zi. Eventual, mai fac mici completări dimineaţa…”, spune vedeta.
Şi, după cum telespectatorii s-au obişnuit deja, nici în acest sezon Delia nu renunţă la celebrele coafuri sau la machiajul excentric la care, câteodată, mai contribuie şi ea. ”Uneori, mai sunt şi zile de filmare când mă simt creativă şi îmi place să mă machiez singură”, se amuză jurata „iUmor”.
Competiţia între concurenţi va fi strânsă, aceştia luptând în primul rând pentru a impresiona juriul şi pentru a părăsi scena cu „like”-uri de la Mihai, Delia şi Cheloo, dar şi pentru a obţine votul publicului care îi va duce în marea finală, astfel că telespectatorii nu trebuie să rateze nicio ediţie a celui de-al patrulea sezon, care va debuta duminică, 17 septembrie, la Antena 1.