Viespile construiesc cuiburi de dimensiuni mari, uneori lungi de circa 50 de centimetri, ce conțin o deschidere în partea lor joasă ori laterală. Cuiburile sunt atașate unor ramuri de copaci sau tufișuri sau, uneori, pe acoperișurile clădirilor.
Din ce sunt făcute aceste cuiburi? Din hârtie. Da, hârtie! Putem spune că viespile au fost primele creatoare de hârtie din lume. Hârtia din care e făcut cuibul este produsă din pulpă de lemn. Viespea îl adună de pe plăci sau copaci cărora li s-a rupt scoarța dintr-un motiv sau altul. Atunci când colectează pulpa, viespea merge în spatele ei, o exfoliază cu fălcile lor și o umezesc în timp ce merg înspre cuib. Astfel, se formează un cerc din pulpă de hârtie. Pulpa este, apoi, împrăștiată într-un strat, la construcția cuibului.
Majorității oamenilor nu le plac viespile, pentru că se tem de acele lor. Iar înțepătura viespilor dăunează fructelor. Însă, de fapt, viespile sunt aliații omului, când vine vorba de eliminarea muștelor sau altor insecte dăunătoare.