Doi dintre participanţii ediţiei de marţi a emisunii ”Aventură cu 4 stele”, Speak şi Flick, sunt treziţi dis- de-dimineaţa de ”mamaie”, aşa cum îi spun chiar ei doamnei Traki, bătrănica de 89 de ani care îi găzduieşte. În ciuda faptului că artiştii se află într-o locaţie minunată din Grecia, Maronia, dimineaţa lor nu este nici pe departe una de vis. Doamna Traki intră val-vârtej peste cei doi, în cameră, şi pentru că nu se dau deloc ridicaţi din pat în ciuda insistenţelor ei, bătrânica le şi ”croieşte” vreo două la fund fiecăruia, fără să stea pe gânduri.
”Pe mamaie o iubim foarte mult, dar uneori nu ştim de unde să-i scoatem bateriile. Când se porneşte mamaie să te trezească… ferească sfinţii”, spune Gina Pistol care e nevoită, al rândul ei, să doarmă o noapte întreagă chircită pe o canapea micuţă.
”Mamaie le are cu croitul. Ne-a croit vreo câteva peste fund de dimineaţă…”, povesteşte şi Flick amuzat. Prin ce peripeţii au mai trecut Gina Pistol, Margherita, Speak şi Flick, dar şi cine câştigă probele ce asigură luxul de 4 stele sau munca fizică, telespectatorii pot afla marţi, 15 august, doar la Antena1.
Aventură cu 4 stele” este o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri” (”The Rich And The Pauper”), filmată în Grecia. În fiecare ediţie, 4 vedete intră intră în competiţie şi în funcţie de rezultat vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiţii materiale limitate. Cei care câştigă fiecare probă se bucură de o vacanţă luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viaţa şi muncile cele mai diverse şi solicitante ale localnicilor.