„Digi Animal Club” revine cu al zecelea sezon, din 4 septembrie, la Digi Animal World
Fotograful Andrei Lazăr este invitatul primei ediții din noul sezon al emisiunii „Digi Animal Club”, prezentată la Digi Animal World, pentru a le vorbi telespectatorilor, sâmbătă, de la ora 13.00, despre proiectul său referitor la fauna din jurul orașului Cluj-Napoca.
„Prin proiectele mele foto, Sălbăticia Clujului și Fauna, vreau să fac oamenii să conștientizeze presiunile antropice pe care le creează asupra naturii din jurul Clujului și, mai mult decât atât, să declanșez un răspuns din partea autorităților pentru a le combate. Îi invit pe cei care vizionează această emisiune să meargă într-o dimineață în pădure, să se plimbe și să asculte. Vor vedea că există foarte multe specii de păsări, insecte, dacă se uită atent în jurul copacilor. Nu sunt doar căprioare, porci mistreți și vulpi într-o pădure, ci înseamnă mult mai mult de atât, este un întreg ecosistem acolo”, a declarat Andrei Lazăr pentru Digi Animal World.
În următoarele ediții, la emisiunea „Digi Animal Club” va fi dezbătut subiectul creșterii puilor de pisică, dar și cel al „umanizării” cățeilor. De asemenea, telespectatorii Digi Animal World vor putea descoperi rase impresionante de câini, prezentate atât de crescători renumiți, cât și de proprietari pasionați, potrivit unui comunicat remis Apropo de Digi Animal World.
„Puterea, înțelepciunea, inspirația și buna dispoziție le scarmăn din blănoșii cățelari, pisicari, șoricari, jderari sau din alte mamifere haioase. Misterul îl asimilez din strânsoarea șerpilor, ochii șopârlelor, pașii gândacilor și atacul păianjenilor. Fascinația o bâzâi de la albine. Tăcerea o învăț de la peștișorii multicolori. Puterea o iau de la zimbri și urși. Mândria o înțeleg de la șoimi, ulii și vulturi. Chiar și de la găinile uriașe învăț. Nu sunt momente impresionante. Totul este impresionant când realizezi că nu conducem noi planeta, ci o împărțim cu toate speciile, că suntem aici rumegând viitorul împreună. După emisiune mă simt complet, mai bun ca om, bucuros. De fiecare dată aflu lucruri noi, inedite, ciudate sau comice. Dar în spate se află mereu o poveste. O poveste de viață sau de moarte, de durere, eșec sau izbândă, de răbdare, iubire, înțelegere și îndrăzneală. Îmi doresc din suflet să pot transmite și pe viitor, în stilul meu, iubirea, înțelegerea și compasiunea față de animăluțele de pretutindeni, de aici din platoul Digi Animal Club!”, spune Bogdan Uritescu, prezentatorul emisiunii „Digi Animal Club”.
Noul sezon al Digi Animal Club va aduce în prim-plan și alte subiecte de interes pentru pasionații de animale, precum abandonul și adopția, dăruirea și empatia în contextul relației om-animal, speciile protejate sau mai puțin cunoscute publicului, precum crapii japonezi, cât și multe altele.
CITEȘTE ȘI: Meciurile de califi care la CM 2022 se văd la Digi Sport
Matinal „ușureanu’”, cu Vlad Craioveanu, la Digi FM
Foto: Digi