Cineastul Martin Scorsese a recrutat o serie de vedete de prim rang de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio, Brad Pitt şi Robert De Niro, pentru a juca într-un scurtmetraj care va fi inclus în campania de promovare a unui complex turistic din Macao.
Renumitul cineast american i-a reunit pe aceşti actori la New York, duminică, pentru a filma noul scurtmetraj, ce va fi utilizat în campania de promovare a complexului turistic cu tematică cinematografică Studio City din Macao, operat de Melco-Crown Entertainment, informează
contactmusic.com.
Foto: Hepta
Potrivit site-ului
Deadline.com, scurtmetrajul are o tematică inspirată din atmosfera din cazinouri, este realizat pe baza unui scenariu scris de Terence Winter, scenaristul filmului „Lupul de pe Wall Street/The Wolf of Wall Street”, şi va fi lansat în 2015.
Foto: AFP – Mediafax Foto
În timp ce atât Leonardo DiCaprio cât şi Robert De Niro au jucat în multe filme regizate de Martin Scorsese, aceasta reprezintă prima colaborare a actorului Brad Pitt cu renumitul cineast american. De asemenea, este pentru prima dată când cei trei actori hollywoodieni lucrează împreună la acelaşi proiect, scrie
Mediafax.