Testul, care s-a desfășurat în largul coastelor Insulelor Hawaii, a vizat doborârea unei rachete balistice cu rază medie de acțiune, a anunțat Pentagonul, care a adăugat că scenariul pentru interceptarea falsului focos nuclear a fost mult mai realist.
„Informațiile inițiale arată că toate componentele au evoluat la parametrii concepuți, într-o interceptare foarte precisă„, a anunțat Missile Defense Agency (MDA) ieri, într-un comunicat.
Statele Unite plănuiesc ca până în 2020 să utilizeze versiuni modernizate ale sistemului Standard Missile-3 produs de Raytheon împotriva unor rachete capabile să efectueze un atac cu focoase chimice, biologice sau nucleare din partea unor state ca Iranul sau Coreea de Nord.
Noul model, numit Block 1B, urmează să fie utilizat atât de lansatoarele terestre din România, începând din 2015, cât și de la bordul navelor. Acesta reprezintă un element-cheie în cadrul planului președintelui Barack Obama de apărare a teritoriului european al NATO de atacuri din partea unor țări ca Iranul.