Dezvăluiri despre viaţa de familie. Petre Roman, dat de gol de propriul fiu
De pildă, Petrus va spune că tatăl său are obiceiul să stingă toate luminile prin casă, pentru că nu-i place risipa, dar şi că are o mare pasiune, mersul pe munte, căruia îi dedică timp săptămânal. De altfel, când Petrus era foarte mic, celebrul său tată îl punea în spate, într-un rucsac special, şi pleca aşa cu el în drumeţie.
În aceeaşi ediţie, Petre Roman va vorbi şi despre o puşcă specială, cu valoare sentimentală, pe care Petrus o va moşteni, la timpul potrivit.
“Petrus e foarte încântat de puşca aceasta, pe care o are de la tatăl meu, respectiv bunicul lui, pe care nu l-a cunoscut. Bunicul o are de la Majestatea Sa, regele Mihai I”, spune fostul prim-ministru.
Ce alte obiceiuri şi preocupări are Petre Roman, telespectatorii Antenei 1 vor afla de la fiul acestuia, Petrus, joi, 21 decembrie, de la ora 21.15, în ultima ediţie “Aici eu sunt vedeta” a acestui sezon.