Presa ultimelor luni a scris că interpretul de muzică lăutărească ar avea, de câţiva ani, amantă. De altfel, realizatoarea emisiunii îl întreabă direct: “E adevărat că aţi avut sau aveţi amantă?”.
“Normal că am avut”, a venit franc răspunsul invitatului. “N-am furat, mi-am respectat contractele, n-am bătut pe nimeni, n-am înjurat, s-a întâmplat să merg şi eu cu o fată. Care-i problema?”.
Foto: Mediafax Foto
Din luna mai a.c., cântăreţul nu mai locuieşte cu soţia sa aceeaşi casă şi nici nu-i mai declară femeii dragostea: “Nu-i mai zic
Dacă a rămas sau nu cu traumă de pe urma “incidentului”, dar şi cum a fost judecat de familie atunci când s-a aflat de existenţa amantei, telespectatorii Antenei Stars vor afla sâmbătă, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparenţe”.