Actorul Danny Pintauro a mărturisit în cadrul emisiunii realizate de Oprah că a fost diagnosticat cu HIV, dar a ţinut secret acest lucru. Starul a devenit celebru după ce a jucat în ‘Who’s the Boss?’.
”Am vrut să spun asta de mai mult timp, dar nu m-am simţit pregătit. Am fost diagnosticat cu HIV şi asta s-a întâmplat în urmă cu 12 ani. Este o boală gravă, o problemă importantă, nu un lucru despre care să vorbească lumea. A fost dificil când am aflat. Dar, deşi sună straniu, a fost ca o uşurare. Stai tot timpul cu frică să nu contactezi boala asta. Acum o am şi asta este tot”, a declarat Danny.
Danny Pintauro este homosexual şi a mărturisit că i-a fost teamă că boala nu-i va mai permite să aibă relaţii. Cu toate acestea, actorul l-a cunoscut pe Wil Tabares, cel care i-a devenit soţ.