Deținuții thailandezi își reduc din pedeapsă prin meciuri de muay thai (Video)

Apropo.ro / 26.02.2014, 16:45
Deținuții thailandezi își reduc din pedeapsă prin meciuri de muay thai (Video)
O lume nebună, nebună. Prizonierii din Thailanda își pot reduce din pedeapsă dacă participă la meciuri de bătaie.

În mod normal, sentința îți este redusă pentru bună purtare, însă regulile de la închisoarea Prem Central din Thailanda sunt de-a dreptul bizare.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Deținuții de aici trebuie să participe la meciuri de muay thai alături de deținuți din alte închisori în cadrul unui turneu intern denumit „Prison Fight” – un eveniment de caritate organizat de Departamentul de Corecție al Thailandei.

Adversarii se luptă în cuști, meciurile au loc în diferite închisori thailandeze. Prin câștigarea meciurilor, deținuții își pot reduce din pedeapsă sau pot câștiga libertatea.

Căștigătorii mai au posibilitatea de a câștiga premii în bani. Acest lucru este valabil pentru cei care căștigă cel puțin 9 din 10 meciuri. Nu le este foarte greu, căci mulți dintre ei au ani de experiență în aceste lupte. Mai au nevoie și de un comportament adecvat și liniștit în închisoare.

meci

„Închisoarea luptă să își ajute deținuții. Ei luptă și câștigă bani”, spune unul dintre coordonatorii evenimentului sângeros. „prin victoriile lor aduc onoare și faimă țării. Unii sunt închiși aici pentru drogugi, furturi sau crime. Sunt deținuți cu sentință pe viață sau de 50 de ani. Unii luptători nu vor putea ieși niciodată de aici”, mai spune coordonatorul.

Prizonierii își iau în serios activitățile de sportivi. Fac zilnic antrenamente. Unii dintre ei au învățat în închisoare acest tip de bătaie. În ring au și majorete feminine, arbitru, totul este făcut ca la carte. Luptătorii nu se cunosc între ei și nu au idee ce scheme va folosi adversarul în luptă. Deținuții recunosc că victoriile le aduc și celebritatea în rândul colegilor.

Luptele din închisori au fost inspirate de o legendă locală Nai Khanomtom, un luptător thailandez, care și-a găsit moartea într-o închisoare din Birmania – el a fost obligat să lupte cu nouă campioni muay thai, la rând, pentru plăcerea regelui Mangra. Luptătorul a câștigat toate meciurile, iar regele l-a eliberat și i-a dat și două neveste.

La Klong Prem sunt deținuți din toate colțurile lumii. Unul dintre aceștia, Ling, a primit 50 de ani de detenție. Grație meciurilor câștigate și-a redus pedeapsa la 40 de ani.

Dacă doi deținuți au ceva de împărțit sunt lăsați de ofițeri să rezolve problema în ring, după cum spune un angajat al închisorii. Muay Thai este în sângele lor și nu vor da niciodată înapoi.