Despre ce a însemnat crearea lor, cât timp s-a muncit pentru ele, ce particularităţi a avut fiecare costum, pentru fiecare personaj, dar şi ce provocări aduce un astfel de proiect pentru un designer, povesteşte Eli Damanakis, Costume Designer MAMMA MIA!
„Implicarea în acest proiect a fost o provocare încă de la început, fiind primul musical de o asemenea anvergură pus în scenă în România. A fost o experienţă fantastică să lucrez în acest proiect, am avut oportunitatea să colaborez cu o super echipă de producţie atât din România, dar şi din UK. Am avut multe de învăţat”, spune designerul, care creionează o imagine completă a proiectului: protagoniştii au între 7 şi 10 costume, iar dansatorii între 5 şi 7 costume fiecare, pe care le schimbă pe durata a aproape 3 ore de spectacol live.
Eli, care a mai participat, în domeniul teatral, la piesele „Swing” şi „Cum să distrugi o piesă”, adaugă faptul că acestea au fost o experienţă mai convenţională, comparativ cu „MAMMA MIA!”. „La un musical actorii au mişcări ample, de dans, iar ritmul de schimbare a costumelor de-a lungul piesei este mult mai rapid. Proiectul a fost complex şi presiunea de timp mare. Dar am lucrat în echipă cu Laura Antonov, cu care am mai colaborat în trecut şi asta a fost de mare ajutor”, explică ea.
Cea mai mare provocare au reprezentat-o costumele create de la zero, respectiv cele de dans inspirate de moda anilor disco, rochiile de nuntă şi alte câteva piese. „Salopetele de dans inspirate de anii ’70 au fost probabil cel mai dificil de realizat pentru că au avut detalii speciale precum gulerele supradimensionate, aplicaţiile de paiete, franjuri şi volane complicate. Dificil a fost şi să găsim cele mai bune soluţii de producţie în condiţiile în care costumele trebuie să arate foarte bine (să îţi ia ochii efectiv), să respecte canoanele modei de atunci, să permită mişcările complicate de dans, să fie simplu şi rapid de îmbrăcat şi mai ales de dezbrăcat, dar şi să încorporeze sistemul de sunet”.
Deşi provocările au fost mari, timpul foarte scurt şi repetiţiile intense, nu au lipsit nici momentele amuzante, unele întâmplate chiar la garderobă. „La primele probe, costumele ne-au surprins chiar şi pe noi, cei care le-am creat şi realizat. Toată lumea s-a distrat, dar cel mai tare cred că au făcut-o protagoniştii bărbaţi – cei trei posibili taţi ai Sophiei, care evident nu erau obişnuiţi să se îmbrace cu pene, paiete, volane şi pantaloni evazaţi. Un al doilea moment amuzant a fost cel în care au probat costumele cu încălţămintea cu toc… şi atunci tot protagoniştii bărbaţi s-au amuzat copios”, îşi aminteşte Eli care, în această perioadă sortează hainele şi le pregăteşte împreună cu echipa ei pentru noile reprezentaţii de la Bucureşti, din 22 şi 23 septembrie, la Sala Palatului şi de la Iaşi, pe data de 7 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă.