Despre Jean-Lorin Sterian

Prima oara cînd l-am întîlnit – nu l-am vazut; a doua oara l-am vazut, dar nu l-am întîlnit – îl confundasem; a treia oara ne-am țipat unul altuia în ureche, la o petrecere – atunci am aflat ca scrie. Ca orice donasoara dornica de cultura, am început sa-l citesc, nu mult, doar cînd ieșea la vînatoare sau cînd își amintea de Baltazar. Am încercat același simțamînt pe care l-am avut și în puținele mele discutii cu el: în spatele dialogurilor stîngace, naive și snoabe (ei bine, da!) se ascundea ceva atît de puternic și neașteptat, de proaspat și jucauș, de înțelept, încît uneori mi-a fost greu sa îl cuprind.

Și, daca n-aș ști ca postumele vor naște altceva, aproape ca mi-ar parea rau ca s-a dus!!
Diana Floca

„L-am cunoscut coleg, apoi redactor – unul bun -, mai apoi vecin și-n cele din urma, scriitor cu o mulțime de prieteni. Este excentric si relaționeaza la maximum. Îi plac lucrurile de calitate. Este certat cu prostia. A ieșit odata la vînatoare… Îl vad însurat mîine sau peste ani.”
Monica Popovici

Primul lucru care mi-a venit în minte a fost statura lui deșirata, longilina, care, atunci cînd l-am întîlnit întîia oara, la o petrecere data de un prieten comun, nu m-a încîntat prea mult. Lorin mi se parea neinteresant, nasol, prea înalt și alte asemenea. Au trecut – doi ani? – și am descoperit un om simpatic, cu care îmi face placere sa beau o bere, fara sa ma gîndesc ca, de fapt, nu prea îmi place bautura asta. Mai mult, Lorin e de-a dreptul interesant, unul dintre oamenii cu care pot sta de vorba despre orice, fara sa ma cenzurez în vreun fel. și nu este ușor sa gasești așa o persoana! Sunt bucuroasa ca te-am întîlnit, așa înalt, un pic complexat, un pic derutat, un pic din toate.
Mihaela Calinoiu

Jean-Lorin Sterian face parte din acea categorie de oameni care mor, dar pot fi vazuți a doua zi la serviciu. E o moarte cinstita, intelectuala și obligatorie cînd ai terminat de spus ceva. Cartea „Postume” este certitudinea ca scriitorul conținut de JLS a murit. Era și cazul. În ultima vreme devenise un tip foarte agasant. Gilu (1976 – Â…)

Într-un peisaj cultural demn de o punga de floricele, un literat veritabil este în egala masura insolit și intrigant. Te și miri de unde își trage JLS seva, cînd face parte dintr-o generatie care n-a mai prins decît thriller-uri americane și romane de Danielle Steel. L-am suspectat ca a avut ghinionul sa locuiasca într-o casa cu biblioteca și asta l-a transformat într-un monstru devorator de literatura. M-a dezumflat spunîndu-mi ca nu, pur și simplu a cautat prin toate locurile, a citit la întîmplare sacoșe de carți și s-a îmbibat de straniu de la Kafka sau Marques.

Tonul sarcastic nu l-a moștenit de la nici un clasic, îl avea de acasa. Nu știu de unde și de ce atata cinism la cineva atît de tînar, dar asta e situația. Poate și lui i se pare ironic ca îi vine sa scrie așa într-o lume fastfood. Eu, care la rîndul meu gasesc ca mi-am greșit epoca, ma regasesc confortbil în scrierile lui JLS și aș fi fost mai saraca daca nu-l citeam.
Dana Tocu

Jean-Lorin Sterian nu e niciodata vesel, textele lui sînt în permanența într-un joc cu celelalte texte, ale altora și cu restul lumii. Nu e un reproș, desigur.
Svetlana Cîrstean

Cred ca dincolo de superficialitatea afișata cu grație blondina se ascund cîteva trasaturi ferme și poate ceva calitați, numai ca nu-mi vine în minte acum nici una. Sigur, însa, nu e genul de om pe care sa îl rogi sa te ajute la deschiderea unei conserve sau la schimbarea siguranței la tabloul electric. La fel de sigur esta ca nu suporta șabloanele dupa care își duc existența pîna la adînci batrîneți semenii lui. Spațiul în care se învîrte e prea plin de constrîngeri, astfel ca dorința lui de evadare a devenit cronic. Probabil, se simte liber doar atunci cînd scrie. Nu trebuie sa asculte de nimeni și nu trebuie sa respecte regulile nimanui, cu excepția celor impuse de el. Norocul lui e ca o face bine!
Alina Vancia

I read your story and I asked myself: whre do you get this ideas from? When I started to read I was already curious about the end and I couldnÂ’t stop myself to read the last line first and then I tried to guess how you will come from the first line to the last. For me all your stories are a short moment of perfect joy. When I red them I feel your presence. That is the reason why IÂ’m not able to write anything about your stories. I cannot analyse them like normal literature, objectively. I cannot believe that you say that your your next book will be the last. You must write more and more and translate as much as you can, not only for me but for the rest of the world.
Irene Buffat

Te simt în verva, parca te și vad. Te fîțîi și-ți dai aere de om important, apoi dintr-odata ești melancolic și privirea ta nu mai exprima decît un gol imens… de parca toata lumea a disparut iar tu nu știi ce mai cauți acolo… mi-e dor de tine. Corina Chirița

Mi-am dorit foarte mult sa fac o fotografie lui Lorin, cît înca mai era în viața – n-am reușit. Și atunci l-am rugat sa se întoarca. A venit. S-a așezat pe scaun, iar eu i-am povestit despre postumele care în sfîrșit vor fi publicate. Am luat aparatul de fotografiat și l-am surprins. L-am rugat sa ramîna sa developam fotografiile și sa-mi spuna daca-i plac. Mi-a raspuns: „Substanțele sînt toxiceÂ… oricum trebuie sa hranesc dropiile și cîrțibușii”!
Silvana Bratu

Eu nu l-am cunoscut, dar am sa-i citesc carțile.
Maria Trifu

Am citit volumul pe care mi l-ai dat șI, într-un cuvînt, este magnific. Spun asta dntr-un motiv destul de subiectiv (în final conteaza ce crede cititorul, nu?): a fost prima carte a unui tip pe care îl cunosc pe care am reușit sa o citesc cuvînt cu cuvînt.
Dan Cuzmici

Peste cîteva momente, mîinile lui au început sa ma caute. Degetele i se plimbau pe sub apa, ca niște ființe acvatice care voiau sa ma fure. În raceala apei, am simțit carnea fierbinte care se lipea de mine. L-am luat în brațe, strîns de tot și mi-am încolacit brațele în jurul gîtului sau. El ma ținea cu mîinile dupa talie.

Ne leganam așa, fericiți, pentru ca valurile nu ne lasau sa ne ține,m echilibrul. Intuitiv, daca apa ar fi fost lina, cred ca ne-ar fi venit pîna la talie. Ne-am sarutat, foarte încet, parca amîndoi eram conștienți ca gingașia din jurul nostru nu trebuia strivita cu un sarut. Îi mîngîiam buzele cu buzele mele, ușor de tot, îl pupam și ma jucam cu el. Lorin mi-a pus mîna pe fund, ușor de tot, ca o atingere de aripa de pescaruș, buimac în zborul sau printr-un aer lipsit de sens și de echilibru. Ma atingea, dar vînzoleala apei îi alunga mîna de pe mine.

El însa o învingea și ma atingea mereu cu aceeași caldura de la îmceput. Eram numai noi doi, noi doi cu o mare calda, sub un cerc cu stele mari, mici, mijlocii… Sa fi fost ochii lui Cupidon? Sa fi fost de vina pentru tot, acest prichindel cu una dintre sagețile lui?
Dana Siminiceanu