Despre demisii.. si alti demoni

Se poarta demisiile. In ultimele zile, zici ca Romania a fost atinsa brusc de un val de moralitate si de trezire a constiintelor si care mai de care se bate cu pumnul in piept ca el e ala vinovatuÂ’ si ca trebuie sa demisioneze.

In tara in care nimeni si nimic nu-i putea clatina pe marii mahari din functie si in care cuvantul „demisie ” era prohibit, brusc nu trece jumatate de ora sa nu afli ca s-a mai sacrificat inca unul pentru binele partidului, statului (partidului-stat?), boboruluiÂ…

Pai ati mai auzit voi pana acum de demisii? Sau, ca sa folosesc o gaselnita a societatii noastre, de demisii acceptate (ca si cum un act unilateral ar putea fi acceptat sau nu)? Se mai jucau unii si altii cu asa ceva, dar pana la urma totul se termina cu mustrari colegiale, urmate de mangaieri pe crestet ca totul sa fie dat uitarii – pe scurt, pupat Piata Independentei!

Sa ne amintim numai de Anghel Iordanescu. Pentru merite deosebite in acel 2-5 cu Danemarca, demisia nu i-a fost acceptata, i s-a marit salariul si ulterior, dupa necalificarea la Euro 2004, a fost bagat in PSD.

Putem continua cu campania declansata impotriva lui Mircea Sandu, care lipit a fost si lipit a ramas de scaun. Ce conteaza ca fotbalul romanesc e la pamant? Casa fotbalului e, in schimb, in picioare! Iar la functie nu se renunta.

Apoi, este cazul inca neelucidat al Rodicai Stanoiu, care a demisionat-a fost demisa- a fost demisionata, ca de fapt sa fie promovata la Cotroceni. Sa nu mai vorbim de ministrul plagiator si de ministresa dedulcita la fonduri europene, care au fost tinuti in brate de protectorii lor cat de mult s-a putut. Demisia lor a fost obtinuta cu forcepsul dupa imense scandaluri de presaÂ…

Avand asemenea precedente, cum sa nu te mire ca dupa locale ne-am trezit in plin sezon al demisiilor? A fost deajuns ca seful Nastase sa spuna cuvantul magic (repet, altadata prohibit), ca intreaga suflare pesedista sa-si puna cenusa in cap.

Sefuleti de filiale locale, de la cele mari pana la cele din catune amarate, isi fac mea culpa. Se arata cu degetul si urla in gura mare ca ei sunt vinovati in speranta ca daca executa „directivele”, un sut in fund poate deveni un pas inainte. Prefera sa nu se gandeasca la faptul ca adevaratii vinovati stau neclintiti in scaune si dau ordine si lectii de demnitate. Noi executam, noi nu gandim!

Nu gandim si mai ales preferam sa nu tragem cu ochii spre Occident in aceasta chestiune. Acolo, pentru un esec in alegeri raspunde seful cel mare, pentru ca el este creierul partidului. La noi pesemne ca s-a ajuns la mult-trambitata descentralizare in sanul partidului (pe care, de altfel, PSD o respinge), asa ca raspund cei mici.

Toropiti de caldura, regretand ca Euro 2004 se sfarseste si nu mai avem ce comenta la carciuma, ne indreptam atentia spre politica – stiti doar ca toata lumea se pricepe la fotbal si politica.

Asa ca asteptam sa vedem cine este urmatorul pe lista demisionarilor. Zvonerii si raspandacii spun ca s-ar putea, totusi, sa apara victime si printre cei mari (deocamdata, nu a fost decat Hrebenciuc) si lanseaza ipoteza tulburatoare ca insusi seful statului ar putea renunta la functie ca sa se intoarca la prima sa dragoste, pentru salvarea partidului.

Oricum, indraznesc sa avansez cateva persoane care nu vor demisiona, pentru ca nu au de ce: Mitrea pentru cazul Mihailesti, Athanasiu pentru dezastrul din invatamant, Tanasescu pentru ca nu-si tine promisiunile privind relaxarea fiscala, procurorul general pentru cazul Tundrea, Adrian Nastase pentru esecul in alegeriÂ…

Iulia Neacsu