Deşi respectă o sumedenie de tradiţii, o concurentă nu ştie semnificaţia lor, la „Patru nunţi şi o provocare”,
a:1:{i:1;a:1:{s:11:”datacontent”;s:5151:”
Simona declară de la bun început că o nuntă fără tradiţii i se pare fără sens. Mai mult, tinerei nu i-ar plăcea să trăiască la oraş, consideră că s-ar plictisi groaznic pentru că, în opinia ei, nu ar avea ce să facă. Pentru că visează la o nuntă aşa cum se face din moşi-strămoşi, Simona şi Marian respectă o sumedenie de tradiţii, care mai de care mai interesante. Surprinzător este însă momentul în care celelalte trei mirese intrate în competiţie aflate la nunta ei sunt interesate de semnificaţia tuturor acestor obiceiuri, iar Simona recunoaşte dezinvolt că habar n-are care este aceasta.
Vremea îi joacă feste Simonei, mai ales că tânăra visează la o cununie civilă în aer liber. Pentru că în ziua nunţii plouă cu găleata, mireasa întârzie la ceremonie, primarul refuză să coboare din maşină, iar Cami, Alexandra şi Raluca au parte de o porţie zdravănă de frig. Odată ajunse la cortul unde urmează să petreacă până în zori, tinerele mai au parte de încă o surpriză neplăcută: cortul nu este în cea mai bună stare, plouă inclusiv în el, iar apa bălteşte. Miresele concurente sunt nevoite să apeleze la şosete, pentru că frigul şi umezeala nu fac casă bună cu distracţia.
Raluca, cea de-a patra mireasă intrată în competiţia pentru o lună de miere de cinci stele în Tenerife, este copleşită de emoţii înaintea marelui eveniment şi se teme să nu care cumva să leşine în biserică. Una dintre miresele invitate, Simona, se simte însă din ce în ce mai rău la petrecere, iar la un moment dat se şi retrage. Cami pune însă la îndoială starea Simonei şi face chiar o afirmaţie îndrăzneaţă: aceea că Simona şi Alexandra vor să strice nunta Ralucăi. Una peste alta, Raluca pare să se distreze de minune la nunta ei, iar tânăra este furată într-o manieră inedită. Care este aceasta, joi, de la 20:30, la ProTv, în cadrul show-ului Patru nunţi şi o provocare.
Aşadar, telespectatorii ProTv vor afla care este prima mireasă care va câştiga o lună de miere de cinci stele la care au aspirat aproape 1000 de cupluri înscrise la preselecţiile acestui show.
„;}}