Desi NASA crede in existenta lor, SUA nu au intrat in legatura cu extraterestrii
Una dintre cele doua petitii, care a strans peste 12.000 de semnaturi, afirma ca sute de militari si membri ai agentiilor guvernamentale au certificat ca extraterestrii exista, subliniind ca sondajele efectuate in randul populatiei arata ca 50% dintre americani cred in existenta extraterestrilor si 80% din populatie este convinsa ca administratia ascunde date despre acest fenomen.
„Administratia americana nu are nicio dovada a existentei vietii in afara planetei noastre si nici nu detine vreo informatie privind contacte care ar fi fost realizate de extraterestri cu oamenii„, a explicat consilierul Phil Larson.
Larson, care nu a exclus existenta extraterestrilor, a admis chiar ca NASA inclina spre o astfel de posibilitate.
„Multi oameni de stiinta si matematicieni au ajuns la concluzia ca sunt sanse mari sa existe undeva printre miliardele si miliardele de stele din univers o planeta diferita de a noastra care sa gazduiasca viata”, a aratat consilerul, care insa a adaugat: „Toate acestea raman pure speculatii. Singurul element factic este ca nu avem nicio dovada tangibila pe Pamant cu privire la existenta extraterestrilor”.