Descoperă România pe ape
Primele două activităţi vor fi: o serie de mini-festivaluri în mari oraşe din ţară, sub titulatura „Descoperă ROWmania – concurs de vâslit cu canotca de 10+1”, şi înfiinţarea la Bucureşti, pe Dâmboviţa, a unui centru de informare pentru destinaţii de ecoturism, care va oferi inclusiv tururi de agrement cu barca pe Dâmboviţa.
Concursurile „Descoperă ROWmania” vor începe pe 11 mai şi vor culmina cu cea de a treia ediţie a RowmaniaFest, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle de la Tulcea din 30 august – 1 septembrie 2013, iar „Centrul pentru ecoturism” va fi disponibil toată vara, până în luna octombrie, la sediul Bibliotecii Naţionale de pe Bd Unirii nr. 22, amplasat pe Dâmboviţa.
„Am avut şansa de a fi legat toată viaţa mea de natură, apă şi competiţie. Probabil că asta mă face să văd mult mai clar valoarea patrimomiului natural al României, şi mă refer mai ales la ape. Nu văd de ce România n-ar deveni principala destinaţie de ecoturism din zonă, de turism pe ape, pentru că avem acest potenţial şi, mai mult decât atât, avem o şcoală, avem o tradiţie serioasă în domeniu. Prin toate parteneriatele pe care le-am iniţiat de când am început mişcarea Rowmania, eu încerc să activez această tradiţie, s-o punem la treabă. Prietenii de la „Apele Române” au înţeles perfect, şi mă bucur că începând de azi ne ajută în eforturile noastre” – Ivan Patzaichin.