O aventură muzicală în jurul lumii, ce îşi trage inspiraţia din filmele musical Hollywoodiene ale anilor ’40 şi ’50 şi îmbină o varietate de genuri într-o compoziţie modernă şi eclectică – Pink Martini aduce, pe orice scenă pe care performează, un repertoriu multilingv şi un sound ce nu poate fi clasificat dar garantat va ridica publicul în picioare.
Ocazia de a asculta muzica lor sofisticată, cosmopolită şi cu note vintage se va ivi din nou, la Sala Palatului, căci Events (www.events.ro) îi aduc din nou alături de publicul lor. Şi, cum şi spectatorii abia îi aşteaptă, pe lângă spectacolul programat pe 1 decembrie, Pink Martini vor mai susţine o reprezentaţie şi în data de 2 decembrie, pentru care biletele s-au pus în vânzare.
Concertul din acest an va aduce, în premieră pentru România, colecţia de cântece de iarnă pe care trupa le-a cules din întreaga lume. De la colinde ucrainiene, franţuzeşti, italiene, la cântece de iarnă din Israel, Scoţia sau Germania şi cântece chinezeşti de anul nou, ori celebrul White Christmas cântat în limba japoneză, toate vor răsuna pe scena Sălii Palatului, într-o splendoare muzicală.
Trupa iubeşte România – Thomas Lauderdale, liderul trupei, a declarat că Bucureştiul este o a doua casă pentru ei – şi publicul îi iubeşte la rândul său pentru impecabilele interpretări vocale şi intrumentale şi pentru interacţiunea deosebită care transformă orice concert într-o experienţă completă pentru spectatori. Spectacolele lor se ţin cu casa închisă căci a asculta Pink Martini e ca o călătorie la ceas de seară pe toate meridianele: din piaţetele romantice ale Italiei pe malurile Bosforului, din cafenelele
cochete din Paris în Orientul îndepărtat şi din Asia misterioasă în oraşele pline de vervă ale Americii de Sud.
Înfiinţată în 1994 în Portland, Oregon, oraşul natal al lui Lauderdale, ca o trupă ce urma să combată zgomotul şi mediocritatea percepută de unii drept muzică , după mai bine de douăzeci de ani, Pink Martini cântă acum pe podiumurile defilărilor de modă, în muzee şi la prestigioase festivaluri de film atât melodiile proprii cât şi reinterpretări ale unor piese celebre ce garantat vor face spectatorii să îşi aducă la concert pantofii de dans.
Biletele pentru concertul Pink Martini de la Sala Palatului, din Bucureşti, de pe 1 decembrie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti) sau online de pe www.eventim.ro. Biletele până pe 2 decembrie inclusiv au costurile de le 290 lei (Bilet VIP), 240 lei (Categoria I), 190 lei (Categoria II), 150 lei (Categoria III) şi 130 lei (Categoria IV).