Depeche Mode la București: Două ore de show în fața a peste 50.000 de fani

Apropo.ro / 16.05.2013, 11:00
Depeche Mode la București: Două ore de show în fața a peste 50.000 de fani
Concertul trupei Depeche Mode de pe Arena Națională de la București a ținut în priză timp de două ore peste 50.000 de fani veniți să-și admire idolii. Depeche Mode ar putea reveni în România!

Miercuri, 15 mai 2013, trupa Depeche Mode a susținut un concert de zile mari la București, pe Arena Națională, acesta fiind al doilea show pe care trupa l-a susținut pentru publicul român.

Show-ul celor de la Depeche Mode a început cu puține minute înainte de ora 21.00, cu piesa „Welcome to My World”. Publicul a susținut cu urale momentul în care solistul Dave Gahan s-a dezbrăcat de sacou și a rămas doar în vestă.

La jumătatea show-ului, Dave Gahan a fost înlocuit la microfon, pentru două piese, de colegul său de trupă Martin Gore.

Dave

Printre piesele cântate împreună cu fanii din România s-au mai numărat hit-uri precum „Precious”, „Policy of Truth”, „Enjoy the Silence”, „Personal Jesus”, „Angel”, „Walking in my shoes”, „Barrel of a Gun” și „A question of Time”.

Pentru bis, Dave Gahan a renunțat și la vestă, iar alături de trupa sa a cântat hiturile „Just Can’t Get Enough” și „I feel you”.

Pe toată durata show-ului, cei de la Depeche Mode au cântat împreună cu fanii, cot la cot, fiecare melodie în parte. La fel s-a întâmplat și cu mișcările de dans.

Concertul de la București a fost al cincilea show din cadrul turneului de promovare a noului album „Delta Machine”, după cele de la Nisa (4 mai), Tel Aviv (7 mai), Atena (10 mai) și Sofia (12 mai).

Din România, trupa Depeche Mode va pleca la Istanbul, unde are programat un concert vineri.

Publicul a fost minunat, așa cum rar găsești! A fost o seară perfectă! Trebuie s-o mai facem o dată!a declarat Andy Fletcher la plecarea de pe Arena Națională, anunță EMagic.

Setlist București:

Welcome to My World

Angel

Walking in My Shoes

Precious

Black Celebration

Policy Of Truth

Should Be Higher

Barrel of a Gun

Higher Love

When the Body Speaks

Heaven

Soothe My Soul

Pain That I’m Used To

Question of Time

Secret

Enjoy the Silence

Personal Jesus

Goodbye

Bis:

Home

Halo

Just Can’t Get Enough

I Feel You

Never Let Me Down