Denis Ştefan, rătăcit în Zagreb

Apropo.ro / 14.07.2010, 12:16
Denis Ştefan, rătăcit în Zagreb
Înainte de începerea filmărilor la telenovela “Iubire şi onoare”, unde va juca rolul unui doctor arab, Denis Ştefan a plecat împreună cu soţia sa, Iuliana, în vacanţă în Croaţia.

„Am fost plecaţi două săptămâni în excursie cu maşina în
Croaţia şi am reuşit să vizităm tot ce ne-am propus. Am stat două
zile în Zagreb, un oraş superb, cu o atmosferă de campus
universitar, apoi am plecat spre Parcul Naţional Plitvice, un loc
extraordinar, protejat Unesco, unde am admirat cele 16 lacuri de
culoarea turcoazului şi care se varsă unul într-altul. Am ajuns pe
Coasta Dalmaţiei şi ne-am plimbat prin cele mai importante centre
istorice din zona: Sibenik, Trogir şi Split, unde am fost
impresionat de Palatul lui Diocleţian”.

După o săptămână de periplu croat, Denis şi soţia sa au ajuns în
Dubrovnik, însă drumul până la destinaţie le-a dat câteva emoţii:
„Când mergeam spre Dubrovnik am prins o furtună foarte puternică pe
coastă şi abia am reuşit să ne întoarcem pe autostradă pentru că
apa ajunsese la aproape jumătate de metru pe şosea”.
Însă peripeţiile nu s-au oprit aici: „Croaţii mi s-au părut nişte
oameni extraordinari. Unul dintre ei m-a ajutat în Zagreb atunci
când mi se zăpăcise GPS-ul, escortându-mă câţiva kilometri până la
hotelul pe care-l căutam”, spune actorul de la Acasă TV.